Ministrul Muncii: Angajatorii vor reţine CAS pe drepturi de autor

Ministrul Muncii: Angajatorii vor reţine CAS pe drepturi de autor

Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a declarat că, începând de luni, obligaţiile pe drepturi de autor vor fi oprite la sursă.

De asemenea, şi persoanele care au şi carte de muncă şi încasează şi venituri din drepturi de autor, cu regularitate, vor plăti CAS-uri pentru veniturile suplimentare, pe o bază de calcul limitată la cinci salarii medii brute lunar. Aceeaşi prevedere se va aplica şi celor care realizează exclusiv venituri din drepturi de autor, în mod repetitiv.

"Lucru cel mai important pe care l-am corectat şi va funcţiona începând de luni este cel legat de stoparea la sursă. După publicarea Ordonanţei, cel care este plătitorul va face declaraţia şi plata contribuţiilor de asigurări sociale pentru veniturile din drepturi de autor", a declarat Ioan Botiş, după şedinţa Guvernului, care a avut loc astăzi.

Angajaţii care primesc salariul în mod constant şi realizează venituri ocazionale din drepturi de autor nu vor plăti contribuţii de asigurări sociale. În cazul persoanelor care nu au o relaţie contractuală şi realizează exclusiv venituri ocazionale din drepturi de autor, contribuţile vor fi aplicate pe o bază de calcul limitată la cinci salarii medii brute pe an, adică 91 de milioane, pentru care se va face regularizarea.

Bucuraţi-vă de deduceri!

Şeful de la Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat că, oricum, persoanele care au venituri din drepturi de autor beneficiază de o cotă tarifară de 20%.

Ioan Botiş a explicat şi că, prin OUG 58/2010, s-a reuşit corectarea stagiilor de cotizare atât pentru pensii, cât şi pentru şomaj.

''În condiţiile actuale, stadiul minim de cotizare pentru şomaj este de 12 luni în ultimii doi ani, iar pentru pensii, aşa cum prevede noul proiect de lege, un stagiu de 15 ani. Deci, toţi cei care veţi contribui la aceste sisteme - pensii şi şomaj - veţi beneficia de aceste servicii'', a spus ministrul Muncii, după şedinţa de Guvern de astăzi. În urma modificării prevederilor privind taxarea veniturilor pe drepturi de autor, mii de contribuabili au pierdut ore bune la ghişeele caselor de pensii şi cele de asigurări de sănătate.

Ne puteți urmări și pe Google News