Ministrul Andronescu nu își face probleme de remaniere. „Am o meserie”

Ministrul Andronescu nu își face probleme de remaniere. „Am o meserie”

Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, a declarat, joi, referitor la posibilitatea remanierii sale, că niciodată nu a cerut „un scaun” şi nici nu s-a legat de el. 

Ea a menţionat că îşi îndeplineşte în continuare mandatul, iar dacă nu va mai fi ministru, nu are o problemă pentru că are o meserie.

Ecaterina Andronescu a fost întrebată, la o conferinţă de presă, în legătură cu faptul că numele său s-ar fi aflat pe lista remanierilor guvernamentale, notează Agerpres.

„Eu n-am vorbit despre acest lucru, a vorbit presa, sursele presei nu le comentez, dar putem să le punem într-o anumită categorie. (...) Nu cred că cineva este legat de vreun scaun, eu niciodată nu am cerut un scaun şi nici nu m-am legat de el, ca urmare trebuie să-mi îndeplinesc misiunea pe perioada cât sunt aici. Mâine, dacă nu mai sunt aici, nu am o problemă, am o meserie”, a conchis Andronescu.