Miniştrii lui Boc, admişi în Guvernul Ungureanu

Miniştrii lui Boc, admişi în Guvernul Ungureanu

Mulţi dintre miniştrii actuali s-ar putea regăsi în noul Executiv. Ion Ariton, Gheorghe Ialomiţianu, Traian Igaş, Valerian Vreme şi Valeriu Tabără nu sunt printre cei rămaşi.

O parte dintre actualii miniştri vor fi şi în viitorul Guvern, condus de Mihai Răzvan Ungureanu, care a fost nominalizat aseară de preşedintele Traian Băsescu. Astfel, ieri noaptea, Coaliţia a discutat împărţirea portofoliilor. În timp ce UDMR ar urma să primească ministerele Culturii, Mediului şi Sănătăţii, PDL va păstra celelate ministere. Surse democrat-liberale au declarat, pentru EVZ, că Anca Boagiu, Elena Udrea, Laszlo Borbely, Daniel Funeriu, Sulfina Barbu şi Cătălin Predoiu sunt cei care ar putea face parte din noul Guvern. Kelemen Hunor, în locul lui Marko Bela Şi Cristian Diaconescu, Gabriel Oprea, Ladislau Ritli şi Leonard Orban sunt pe lista membrilor viitorului Executiv. Ei ar urma să ocupe portofoliile de la Externe, Apărarare, Sănătate şi, respectiv, Fonduri Europene. De remarcat este faptul că democrat-liberalii l-ar vrea pe liderul UDMR de la Cultură, Kelemen Hunor, în postul de viitor vice-premier, pe fondul informaţiilor care îl dau pe actualul ocupant al acestei funcţii, Marko Bela, retras din Executiv sau protagonist al unei rocade la Cultură. Totuşi, Kelemen Hunor nu ar vrea să părăsească fotoliul de ministru. Igaş nu mai este dorit la Interne Pe de altă parte, ministrul de Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, nu va mai face parte din viitorul Executiv. Pentru acest protofoliu este nominalizat şi Gabriel Berca, fost prefect de Bacău şi actual senator. Deocamdată, conducerea UDMR nu a spus nici da, nici ba unui asemenea scenariu. Potrivit liderului senatorilor Uniunii, Andras Levente Fekete, "decisive vor fi consultările cu domnul preşedinte Traian Băsescu". Şi ministrul finanţelor, Gheorghe Ialomi ţianu, ar putea apleca. Cel târziu, până în această seară se va forma noul Guvern, urmând ca cel târziu mâine să fie supus validării în plenul Parlamentului. "Nu ţin cu dinţii de scaun. Ce am făcut până acum, a fost bine. Sper că cine va veni în locul meu va face la fel.“ VALERIU TABĂRĂ, ministrul agriculturii

CINE A LIPSIT DE LA ULTIMA ŞEDINŢĂ A LUI BOC Tabără: "Nu ştiam că premierul pleacă" Potrivit unor surse din cadrul Coaliţiei, ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, cel al Comunicaţiilor, Valerian Vreme, şi ministrul Economiei, Ion Ariton, nu ar mai fi pe lista viitorului Cabinet Ungureanu. De altfel, Tabără nici nu a participat la şedinţa de la Palatul Victoria în care premierul Emil Boc şi-a anunţat demisia. "Eram la Universitatea de Ştiinţe Agricole din Timişoara pentru că au fost alegeri. Am aflat dimineaţa, la ora 09, că va fi şedinţă. Nu ştiam că îşi va da demisia premierul. Nu ţin cu dinţii de scaun, cred că am făcut ce trebuia", a declarat, pentru EVZ, Valeriu Tabără.

Ne puteți urmări și pe Google News