Evenimentul Zilei > Actualitate > Ministerul Mediului a uitat de vânătoarea de căprioare
Ministerul Mediului a uitat de vânătoarea de căprioare

Ministerul Mediului a uitat de vânătoarea de căprioare

Ministerul Mediului stabileşte şi publică listele cu numărul de animale care pot fi vânate anual. Deşi sezonul 2010/2011 a început deja, pe pagina de Internet a instituţiei nu apar nici cotele de recoltă aferente sezonului 2009/2010.

În urma solicitării formulată de evz.ro, reprezentanţii biroului de comunicare al Ministerului ne-au precizat că secţiunea în care ar fi trebuit publicate aceste informaţii se află în mentenanţă.

"Informaţiile la care faceţi referire vor fi publicate şi pe pagina Ministerului Mediului şi Pădurilor cât mai curând posibil, în prezent secţiunea respectivă a site-ul fiind în mentenanţă", se precizează în răspunsul transmis de reprezentanţii instituţiei.

Ministerul Mediului este unul dintre câştigătorii rectificării bugetare adoptate ieri de Guvern. Astfel, bugetul instituţiei a fost suplimentat cu 241,2 milioane lei. Parlamentarii au votat, la începutul anului, un buget de 1.697.531 mii de lei, cu o creştere cu 15,67% faţă de anul 2009.

  • Citiţi AICI situaţia cotelor de recoltă aprobate pentru sezonul de vânătoare 2010/2011, la speciile căprior, cerb comun, cerb lopătar şi capră neagră,
  • Citiţi AICI situaţia cotelor de recoltă la speciile mistreţ, iepure, fazan, potârniche şi cocoş de munte,
  • Citiţi AICI situaţia cotelor de recoltă la speciile porumbel, prepeliţă etc.,
  • Citiţi AICI situaţia cotelor de recoltă la speciile raţă, gâscă etc.,
  • Citiţi AICI situaţia cotelor de recoltă la speciile lişiţă, cioară, coţofană etc.,
  • Citiţi AICI situaţia cotelor de recoltă la speciile marmotă, viezure, vulpe etc.
Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: