Ministerul Educaţiei demarează un proiect pentru alfabetizare funcțională în învățământul preuniversitar
- Antonia Hendrik
- 17 septembrie 2025, 13:57
Elevi la ora de curs. Sursa foto: Pixabay- Ministerul Educaţiei demarează un proiect pentru alfabetizare funcțională în învățământul preuniversitar
- Implementare a proiectului este de 48 de luni
- Proiectul prevede elaborarea și aplicarea unor intervenții integrate. Acestea includ:
- Ministerul Educaţiei: peste 15.000 de elevi și 37.500 de profesori implicați
- Ministerul Educaţiei alocă 207.160.606,80 lei
Ministrul Educației și Cercetării a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Mecanism de intervenție pentru alfabetizare funcțională în învățământul preuniversitar” (MIAF). Inițiativa își propune să ofere sprijin educațional pentru mai mult de 15.000 de elevi din 176 de unități de învățământ din întreaga țară.
Ministerul Educaţiei demarează un proiect pentru alfabetizare funcțională în învățământul preuniversitar
Desfășurat cu sprijinul financiar al Programului Educație și Ocupare 2021–2027, proiectul „Mecanism de intervenție pentru alfabetizare funcțională în învățământul preuniversitar” (MIAF) „este unul strategic pentru sistemul educațional preuniversitar și susține alfabetizarea funcțională a elevilor din învățământul primar și gimnazial (ISCED 1-2) în domeniile lectură, matematică, științe, educație civică și educație digitală”, transmite Ministerul Educației.
Totodată, va fi sprijinită formarea profesională a cadrelor didactice, iar un mecanism pilot de intervenție educațională va fi pus în aplicare, urmând a fi analizat și, eventual, extins la scară națională.
Implementare a proiectului este de 48 de luni
Acest mecanism are rolul de a facilita identificarea și remedierea dificultăților întâmpinate de elevi în procesul de dobândire a competențelor-cheie pentru învățare și participare activă în societate.
Proiectul prevede elaborarea și aplicarea unor intervenții integrate. Acestea includ:
- elaborarea unui cadru de evaluare a nivelului de alfabetizare funcțională (standarde, seturi de itemi și teste de evaluare),
- dezvoltarea competențelor cadrelor didactice,
- implementarea unui mecanism de intervenție pilot vizând alfabetizarea funcțională a elevilor, având ca perspectivă extinderea acestui mecanism la nivel național.

Ministerul Educaţiei. Elevi. Sursa foto: Freepik
Ministerul Educaţiei: peste 15.000 de elevi și 37.500 de profesori implicați
Proiectu educațional, cu o durată de patru ani, va fi lansat la nivel național începând cu 1 octombrie 2025. Conform calendarului de implementare, proiectul vizează direct un număr „de minimum 15.000 de elevi, provenind din 176 de unități de învățământ selectate la nivel național”.
De asemenea, sunt incluse în program „minimum 37.500 de cadre didactice”, inclusiv personal didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control.
Implementarea proiectului se va desfășura în parteneriat cu Institutul de Științe ale Educației (IȘE) și mai multe instituții la nivel județean: centrele de formare continuă (CCD) din Alba, Argeș, Dolj, Ilfov și Suceava, alături de inspectoratele școlare județene (ISJ) din aceleași județe.
Ministerul Educaţiei alocă 207.160.606,80 lei
Bugetul total eligibil al proiectului este estimat la 207.160.606,80 lei. Din această sumă, contribuția nerambursabilă din fonduri europene (FEDR, FSE+, FC sau FTJ) se ridică la 166.709.127,57 lei.
Proiectul își propune, astfel, să contribuie la reducerea analfabetismului funcțional prin intervenții directe asupra procesului educațional, atât la nivelul elevilor, cât și al profesorilor, se mai arată în comunicatul ministerului.