Un MILIONAR din Cluj a pierdut O SUMĂ COLOSALĂ de bani. Câți BANI a câștigat soția sa în instanță
- Sorana Pătra șcu
- 4 mai 2018, 09:49
Milionarul Bela Urasi, unul dintre cei mai cunoscuți din Cluj, a fost de acord să își împartă jumi-juma averea cu fosta sa soție în urma procesului de divorț.
Fosta soție a primit multe terenuri în Cluj, apartamente, case, mașini. Cancan.ro a prezentat detaliile procesului care a îmbogățit-o pe fosta doamnă Urasi. Bela Urasi a fost taximetrist, dar a țintit mult mai sus și a reușit. A făcut o avere imensă după ce a dezvoltat compania de cablu Astral, pe care a vândut-o apoi cu 60 de milioane de lei. A fost tranzacția care l-a propulsat în Topul Forbes al celor mai bogaţi 300 de români.
Iată de a decis instanța: 50 la sută pentru fiecare! Teren intravilan și construcție (casă din cărămidă, 3 camere, bucătărie, baie, antreu, WC, cămară de alimente, teren intravilan, situat în Cluj), teren intravilan situat în Cluj, teren intravilan și construcție, situat în Cluj, teren și construcție – apartament compus din 3 camere, bucătărie, cămară de alimente, vestibul, cameră șemineu, 2 băi, 2 logii, hol, 2 boxe pivniță, garaj, situat în Cluj, teren grădină la Becaș, situat în Cluj, cabană – teren și construcție, situată în Mărișel – com. Râșca, sunt câteva dintre bunurile și proprietățile pe care fosta soție le-a obținut după partaj. De asemenea, fosta soție a primit și 500.000 de lei și 15 milioane de acțiuni la Banca Transilvania, potrivit documentelor obținute de sursa menționată mai sus.
L-a acuzat că a înfometat-o
Emilia Doina și-a acuzat soțul că a agresat-o și fizic și verbal de multe ori. Și nu numai pe ea, ci și pe fiica lor. Urasi a fost în 2013 protagonistul unui scandal monstru după ce soţia acestuia, cu care era în divorţ, l-a acuzat că ar fi agresat-o pe ea şi pe fiica ei, acesta fiind unul dintre principalele motive ale despărțirii. Femeia declara la acea vreme că Urasi a luat până şi banii strânşi de fiica lui la propria nuntă. Totodată, fosta soţie a milionarului susţinea că ea nu a avut niciodată acces direct la bani.
„Plecam în concediu şi erau zile în care nu aveam ce să mâncăm, nu aveam bani. Ajungeam să mergem într-o alimentară, să cumpărăm brânză topită, pe care o mâncam cu degetele. Când se enerva, ne tăia toate resursele. Eram terorizate, tremuram numai când îl auzeam că venea”, declara fosta soţie a lui Urasi.