Mike Tyson, musafir la Senat. Ce GLUME fac parlamentarii
- Carmen Vintil ă
- 5 octombrie 2016, 11:13
Invitarea fostului pugilist american Mike Tyson în plenul Senatului a stârnit controverse. Acesta este așteptat să sosească în jurul prânzului la Parlament, unde va vizita clădirea și va asista la ședința de plen a senatorilor. Președintele Senatului a spus, încă de aseară, că este o invitație neonorantă pentru instituția pe care o conduce. Totodată, au apărut primele glume.
"PNL i-a găsit înlocuitor lui Blaga", sau "PNL vrea să afle cum să bată PSD la parlamentare", sunt doar câteva dintre ironiile apărute urmare a acestei invitații.
Nici Călin Popescu Tăriceanu nu s-a lăsat mai prejos:"Cine e Mike Tyson? Înţeleg că vine să ajute PNL la campanie, să rezolve problemele pe care ei nu le pot ...?".
"Cred că cei care au făcut această propunere nu au stat să se gândească foarte mult, din păcate. Nu mi se pare că este o propunere care să fie onorantă pentru instituţia Parlamentului, din contră, îmi pare rău", a continuat Tăriceanu.
El a subliniat că îi admiră pe marii sportivi, dar îi preferă pe cei care în viaţa privată au avut un comportament ireproşabil.