Mihai Rusu: "Lupescu si-a batut joc de mine!"

Fosta „voce” de la Europa Libera a revenit in Romania la chemarea sefului FRF. Increderea in Lupescu l-a costat serviciul, casa si prietenii.

Cotidianul nostru a prezentat ieri situatia neplacuta in care a fost pusa o asociatie de sportivi surdo-muti, careia Ionut Lupescu, directorul general al FRF, i-a promis, prin intermediul revistei pe care o patroneaza, „Sportmagazin kicker”, un ajutor financiar. Donatia (1.600 de euro), pentru care s-a organizat chiar o actiune oficiala, n-a ajuns la destinatie nici astazi, la zece luni dupa ce trebuia facuta. Astazi, EVZ va prezinta o alta latura deloc cunoscuta publicului a numarului doi de la „Casa Fotbalului”: Ionut Lupescu - patron media.  

Multi dintre cei care au lucrat cu Lupescu vorbesc despre colaborarea cu directorul executiv al FRF ca despre una dintre cele mai urate experiente profesionale pe care au trait-o. Mihai Rusu este unul dintre ghinionistii care au avut de-a face cu patronul Lupescu.

Dupa ce si-a facut un nume respectat in sport (a fost jucator de tenis, apoi arbitru), dar si in mass-media (a prezentat stirile sportive la postul Europa Libera), Rusu a acceptat sa lase traiul tihnit de la München, ademenit de Lupescu si entuziasmat de perspectiva ca va face parte dintr-un „proiect” care arata tentant pe hartie: revista „Sportmagazin kicker”.

Numai ca, la scurt timp dupa lansarea pe piata, revista a esuat lamentabil. Prost manageriata de Lupescu, publicatia a intrat in faliment. Dezamagit, Mihai Rusu a fost nevoit sa se intoarca in Germania si s-o ia de la capat. Despre colaborarea de cosmar cu Lupescu, care o are ca paravan in afacerile media pe sora lui, Rusu vrea sa uite ca aceasta a avut loc vreodata.

„Mi-am luat primii bani dupa doua luni”

„Am lasat totul in Germania - serviciu, familie, prieteni - pentru a veni in Romania, cu scopul de a pune pe picioare acest proiect, in care am crezut foarte mult”, isi incepe povestea Mihai Rusu, fost redactor-sef la „Sportmagazin kicker”. Dupa patru luni de colaborare cu Lupescu, Rusu si-a dat seama cu cine are de-a face si, dezamagit, si-a luat campii.

„Nu avea rost sa mai stau”, continua Rusu, silit sa-si reia acum viata de la zero in Germania. „Cand propui si promiti un buget pentru primul an, dar ai probleme cu salariile si cu platile dupa doar doua-trei luni, atunci e clar, nu e o treaba serioasa. Eu mi-am luat primii bani dupa vreo doua luni. Pacat ca domnul Lupescu a invatat prea putine dintr-o tara cu o societate atat de avansata si de performanta, ca Germania. Lupescu si-a batut joc de mine!”, a conchis acelasi Rusu, caracterizat de cunoscuti drept o persoana cu foarte mult bun-simt.

BUN DE PLATA

Nu i s-a dat, ci i s-a luat

Angajatii de la „Sportmagazin kicker” care, odata cu trecerea timpului, constatau ca salariile lor „doar” se micsoreaza se pot considera fericiti. Altii, in special colaboratorii, nu au fost platiti decat partial, iar unii - deloc. Pitesteanul Ionut Ghergu este unul dintre fostii colaboratori ai revistei „Sportmagazin kicker” pacaliti de Ionut Lupescu.

Timp de patru luni, cat a lucrat pentru publicatia fostului fotbalist, Ghergu nu a primit niciun ban, desi avea semnat un contract ferm de colaborare. In cazul lui Ghergu, relatia cu revista actualului conducator al FRF aduce a banc cu Radio Erevan: „Nu era masina, ci bicicleta si nu i s-a dat, ci i s-a luat!”.

Povesteste ziaristul ploiestean: „Mai mult, in 2007 m-am pomenit cu o hartie de la Finante, prin care eram instiintat ca in 2006 am incasat de la revista domnului Lupescu suma de 5,4 milioane de lei vechi si ca trebuie sa platesc impozit in conditiile in care eu nu primisem niciun sfant! Grav este si faptul ca, mai mult ca sigur, cineva a semnat si a incasat banii care mi se cuveneau. Dupa socotelile mele, eu ar fi trebuit sa incasez vreo 10 milioane de lei vechi. M-am resemnat. I-am trecut la pierderi. Imi pare rau ca mi-am stricat relatiile cu un bun prieten, fotograful Stefan Barladeanu, caruia nu am avut de unde sa-i dau banii pe pozele trimise la Bucuresti”, adauga, mahnit, Ghergu.

CINE E MIHAI RUSU

Fost jucator de tenis, „voce” la Europa Libera

In vremurile cand Ceausescu reusise sa-i incoloneze pe romani la cozile pentru gheare de pui, oamenii aveau alte surse de „hrana”. Postul de radio Europa Libera era considerat „friptura” din meniu.

La cunoscuta statie, care emitea din afara granitelor tarii, romanii ciuleau urechile, curiosi sa afle adevarata stare a natiunii si sa auda cum era „sapat” blocul comunist. Stirile din sport erau prezentate, printre altii, de Mihai Rusu, care a emigrat in Germania in 1977. Fost jucator de tenis si arbitru, Rusu a lucrat ani la rand pentru postul de radio Europa Libera, remarcandu-se drept o voce distinsa si apreciata.

PROIECTE ESUATE

Cu „Neamtul” in frunte au fost „succese” multe

Angrenat in diverse proiecte media, cum ar fi „Radio Total Sport FM” si „Sportmagazin kicker”, Ionut Lupescu nu s-a aratat foarte priceput in materie de management. Din postura de director general al FRF, el a produs un imens scandal in urma cu aproape doi ani, dupa ce a acordat drepturile de transmisie ale meciurilor echipei nationale de fotbal unui radio „de cartier”, „Total Sport FM”, la care era asociat.

Decizia lui Lupescu a produs un cutremur in cadrul „Radio Romania Actualitati”, marele perdant, Departamentul „Sport” fiind, din aceasta pricina, restructurat. Ca o ironie a sortii, „Total Sport FM” nu a transmis nicio partida a echipei nationale a Romaniei! In momentul de fata, statia radio nu mai emite. 

Ionut Lupescu a reusit intr-un timp-record sa-i indeparteze din parteneriatul cu revista sa pana si pe nemtii de la revista „Kicker”, una dintre cele mai importante publicatii sportive din lume. Nemultumiti de colaborarea cu directorul executiv al FRF, germanii s-au retras dupa doar cateva luni.

„Cei de la „Kicker” nu au fost prea fericiti. Asta ca sa folosesc o formula eleganta de exprimare”, povesteste Mihai Rusu, care atrage atentia asupra faptului ca, „pe langa gafele manageriale, domnul Ionut Lupescu a mai comis cateva erori de natura umana. I-a umilit pe cei care venisera pentru acest proiect cu inima deschisa, si ma refer aici nu doar la jurnalistii pe care i-a angajat, ci chiar la cititorii care adoptasera publicatia, care a fost una foarte serioasa in primele luni”.

Salarii restante la radio

La un an si jumatate de la desfiintarea postului de radio „Total Sport FM”, inca mai sunt oameni care nu si-au primit salariile pe ultimele luni. In ultimele saptamani de viata ale statiei, care trebuia sa transmita in exclusivitate meciurile nationalei Romaniei, s-a facut veritabila munca patriotica. Ramasi chiar si fara caldura (din cauza facturilor neplatite), angajatii postului au sperat pana in ultima clipa in promisiunile patronului Lupescu.

„Am alergat cateva luni ca sa-mi recuperez banii, dar fara succes. Am vrut sa-mi caut dreptatea in justitie, dar m-am lasat pagubasa”, sunt cuvintele unei foste angajate de la radioul la care actionar era Lupescu. Speriata ca Lupescu s-ar putea razbuna, femeia n-a dorit sa-si dezvaluie identitatea. Ca ea mai sunt alti cativa tineri. Au ramas in presa si se tem pentru locurile lor de munca sau, pur si simplu, le este rusine sa-si aminteasca de umilintele la care i-au supus „Neamtul”.

Ne puteți urmări și pe Google News