Autorităţile din Grecia sunt şocate: Un migrant a sacrificat, pus pe grătar şi mâncat o pisică

Autorităţile din Grecia sunt şocate: Un migrant a sacrificat, pus pe grătar şi mâncat o pisică

Un incident şocant s-a petrecut pe insula grecească Chios. Potrivit ziarului local de informaţii, ChiosPress, un migrant african a fost arestat ieri pentru că a fi sacrificat, pus pe grătar şi mâncat o pisică. Actele sale oribile au fost filmate de alţi refugiaţi africani, martori oculari ai scenei.

Imaginile arată un grup de migranţi africani, printre care şi câteva tinere, privind migrantul din Togo care face o disecţie şi scoate intestinul din corpul pisicii. Se presupune că aceste acte fac parte dintr-o ceremonie religioasă, după cum relatează ChiosPress. Migrantul a fost imediat arestat de poliţie. După arestare, membrii unui ONG au încercat să-l protejeze, în încercarea de a împiedica arestarea sa.

Câteva ore mai târziu, migrantul togolez a declarat procurorului, probabil sfătuit de membrii ONG, că a găsit pisica moartă şi că suferă de grave probleme psihice. În consecinţă, autorul a fost eliberat câteva ore mai târziu. Potrivit ChiosPress, migrantul a procedat la fel cu un câine, deci nu e vorba de o coincidenţă ca aceeaşi persoană să găsească două animale moarte în decurs de câteva ore. Alte informaţii n-au fost divulgate.