Peste 30 de persoane au murit si alte 150 au fost ranite ieri in Mexic, dupa ce un camion plin cu explozibil a sarit in aer, informeaza Reuters.
"Erau resturi omenesti imprastiate prin copaci", a declarat una din martorele la incident, care a adaugat chiar ca, dupa explozie, locuinta fratelui sau "a disparut ca si cum nici nu ar fi existat".
Camionul, care transporta explozibil la o mina din regiune, a izbucnit in flacari dupa coliziunea cu un alt autovehicul. Echipele de interventie nu au reusit sa stinga la timp incendiul si, la numai cateva momente dupa ce au ramas fara apa, camionul a explodat, formand un crater de 15 metri lungime si 3 adancime. Dintre cei care si-au pierdut viata, cei mai multi erau curiosi adunati la locul producerii accidentului.
"Eram la circa 100 de metri de locul accidentului cand am auzit un zgomot foarte puternic. Brusc, mii de pietre zburau prin aer si am vazut ceva asemanator unei mingi de foc", a declarat unul dintre supravietuitori, Silverio Alfonso Amador.