Metoda ușoară prin care poți scăpa de dăunători. Toți românii au acest ingredient acasă

Metoda ușoară prin care poți scăpa de dăunători. Toți românii au acest ingredient acasăGrădină. Sursa foto: Pixabay

Începând cu luna martie, apar și primii dăunători, inclusiv șobolanii și șoarecii. Dacă locuiești la casă și te confrunți cu astfel de probleme, este important să știi că poți scăpa rapid de aceștia, fără a folosi produse toxice de la magazine.

Cei mai periculoși dăunători

Șoarecii și șobolanii sunt printre cei mai temuti dăunători ai grădinilor și ai caselor din cauza faptului că sunt purtători de boli și au obiceiul de a roade anumite obiecte. De asemenea, spre deosebire de majoritatea dăunătorilor care nu sunt activi în sezonul rece, rozătoarele continuă să fie active și pe timpul iernii.

În mod obișnuit, otrăvurile și capcanele sunt cele mai folosite metode pentru eliminarea șoarecilor și a șobolanilor. Totuși, aceste metode nu sunt cele mai sigure, iar experții în grădinărit recomandă alternative mai sigure și eficiente.

Specialiștii recomandă realizarea unui spray natural pentru respingerea rozătoarelor, folosind piper cayenne sau fulgi de ardei iute. Dat fiind că au un simț olfactiv extrem de dezvoltat, rozătoarele nu vor suporta mirosul puternic al ardeiului iute sau al altor ingrediente picante.

ardei iute

Ardei iute. Sursa foto: Pixabay

Cum se prepară soluția

Pentru a crea soluția care respinge șoarecii și șobolanii, sunt suficiente câteva ingrediente. În primul rând, se combină condimentul ales cu apă și se pune amestecul pe foc. Pe măsură ce fierbe, aroma de ardei iute sau piper cayenne va deveni din ce în ce mai puternică, iar intensitatea acesteia depinde de durata de fierbere.

Dacă alegi să folosești fulgi de ardei iute, este recomandat să strecori lichidul înainte de a-l transfera într-o sticlă cu pulverizator. După ce ai obținut spray-ul, acesta se aplică în zonele unde ai observat prezența frecventă a șoarecilor și șobolanilor. Potrivit specialiștilor, acest spray nu este eficient doar pentru șoareci și șobolani, ci și pentru a alunga veverițele și iepurii.

De asemenea, în combaterea rozătoarelor, experții recomandă și utilizarea uleiurilor esențiale, cele mai eficiente fiind cele de mentă, eucalipt și citronella. Acestea se aplică în cantități mici, în zonele frecventate de rozătoare, relatează Fanatik.ro

Ne puteți urmări și pe Google News