METEO. GERUL pune stăpânire pe ROMÂNIA. Meteorologii au făcut ANUNȚUL
- Alex Dumitrescu
- 12 ianuarie 2019, 17:14
Administrația Națională de Meterologie a anunțat că până pe 20 ianuarie, întreaga țară va fi cuprinsă de vreme rece și precipitații. Temperaturile vor ajunge până la -14 grade Celsius.
Muntenia: vremea va fi rece, cu o medie regională a temperaturilor maxime de -2 grade. Pe 9 şi 10 ianuarie media va creşte uşor spre 2 grade. Pe 11 şi 12 ianuarie, valorile termice maxime vor fi de 0 grade, apoi, până la sfârşitul intervalului, vor avea o tendinţă de creştere treptată, de la 2 spre 4 grade. Temperaturile minime vor fi negative de-a lungul celor două săptămâni şi se vor situa, în medie regională, între -7 şi -3 grade.
Moldova: Vremea va fi rece în primele două zile, cu temperaturi maxime de -4 grade, dar în data de 9 ianuarie acestea vor fi în creştere spre medii de 0 grade. Până pe 11 ianuarie, valorile termice diurne vor scădea din nou spre o medie de -4 grade. În perioada 12 - 17 ianuarie, media maximelor se va situa în jurul valorii de 0 grade, cu o uşoară tendinţă de creştere în ultimele zile ale intervalului, spre o medie de 1-2 grade.
Dobrogea: Vremea va fi rece în primele două zile, cu temperaturi maxime, în medie regională, în jurul a -2 grade, după care în zilele de 9 şi 10 ianuarie se va încălzi. Media acestora va creşte spre 4 grade. Pe 11 şi 12 ianuarie, valorile termice diurne vor scădea din nou spre medii de 0-2 grade, apoi vor avea o uşoară tendinţă de creştere spre o medie de 4-5 grade. Temperaturile nocturne vor fi preponderent negative de-a lungul celor două săptămâni şi se vor situa, în medie regională, între -4 şi 0 grade, exceptând nopţile de 8 şi 9 ianuarie, când acestea vor tinde spre o medie în jurul a -6 grade.
Transilvania: Vremea va fi rece în primele două zile, cu temperaturi maxime, în medie regională, în jurul a -4 grade, dar în data de 9 ianuarie acestea vor fi în creştere spre medii de 0...1 grad. Apoi, până pe 11 ianuarie, valorile termice diurne vor scădea din nou spre o medie de -4 grade. În perioada 13 - 17 ianuarie, media regională a maximelor se va situa între -2 şi 0 grade, cu o uşoară tendinţă de creştere.
Oltenia: Vor fi precipitaţii, local moderate cantitativ, în timp ce în restul intervalului acestea vor apărea doar trecător şi pe arii restrânse. Vremea va fi rece în primele două zile, cu temperaturi maxime, în medie regională, în jurul a -2 grade Banat: Până în data de 12 ianuarie vremea va fi rece, cu medii ale maximelor cuprinse între -2 şi 0 grade, exceptând ziua de 9 ianuarie când media acestora se va situa în jurul valorii de 2 grade. Apoi, valorile termice diurne vor fi în creştere uşoară şi treptată, de la o medie de 2..3 grade, spre o medie de 4...5 grade în ultimele zile ale intervalului, fiind apropiate de cele specifice perioadei de referinţă.
Crişana: Până în jurul datei de 14 ianuarie vremea va fi rece, cu medii ale maximelor cuprinse între -3 şi 0 grade, exceptând zilele de 9 şi 13 ianuarie când media acestora se va situa în jurul valorii de 2 grade. Apoi, valorile termice diurne vor fi în creştere uşoară şi treptată spre o medie de 3...4 grade în ultimele zile ale intervalului, apropiindu-se de cele specifice perioadei de referinţă.
Maramureş: Vremea va fi rece în primele două zile, cu temperaturi maxime, în medie regională, de -6...-5 grade, dar, în zilele de 9 şi 10 ianuarie, acestea vor fi în creştere spre medii de 0 grade. În 11 ianuarie, valorile termice diurne vor scădea din nou spre o medie de -4 grade, după care, în perioada 12 - 17 ianuarie, media acestora se va situa între -2 şi 0 grade şi abia spre finalul intervalului vor avea o uşoară tendinţă de creştere, spre o medie de 1...2 grade. Temperaturile nocturne vor fi negative de-a lungul celor două săptămâni şi se vor situa, în medie regională, între -7 şi -4 grade, exceptând noaptea de 7 spre 8 ianuarie când acestea se vor situa şi sub pragul de ger, în medie spre -14 grade.