Meteo. Când se întoarce căldura. Vremea în weekend

Meteo. Când se întoarce căldura. Vremea în weekend

Vremea se află într-un uşor proces de încălzire, iar norii se vor risipi treptat şi în mai toată ţara cerul va fi senin. Sâmbătă şi duminică se vor atinge chiar 32 de grade Celsius.

Astăzi vremea se va încălzi ușor și va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și ploi de scurtă durată, după orele prânzului pe arii restrânse la deal și la munte, iar noaptea, izolat în regiunile vestice și sud-vestice.

Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări spre sfârșitul intervalului în zona Munților Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 și 31 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 și 21 de grade, mai coborâte, spre 4...5 grade, în depresiunile din estul Transilvaniei, unde vor fi condiții de ceață.

La Bucureşti, vineri, vremea se va încălzi și va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 29...30 de grade, iar cea minimă de 14...15 grade.

Sâmbătă, vremea va continua să se încălzească ușor devenind caldă în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, după-amiaza în regiunile estice, la deal și la munte unde doar cu totul izolat va ploua slab, iar în a doua parte a intervalului în cele vestice, nord-vestice și centrale, unde pe arii restrânse se vor semnala ploi de scurtă durată și descărcări electrice.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în zona Munților Banatului, dar de scurtă durată și asociat ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 și 32 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 9 și 19 grade.

La Bucureşti, sâmbătă, vremea va fi caldă și predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 30 de grade, iar cea minimă va fi de 15...16 grade.

Duminică, vremea se va menține caldă în sud, sud-est și în centru, în timp ce, în restul țării valorile diurne se vor situa în jurul celor normale datei.

Cerul va avea înnorări temporare în regiunile vestice, nord-vestice și centrale, precum și în zonele de deal și de munte, unde local vor fi averse și descărcări electrice. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala doar izolat, după orele prânzului, cu o probabilitate mai mare în sud-est.

Vântul va sufla moderat, cu intensificări la munte, cu precădere în zona Munților Banatului și în vestul Carpaților Meridionali, iar în prima parte a intervalului local și temporar în vest, est și sud-est.

Temperaturile maxime se vor încadra între 24 și 32 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 și 20 de grade, mai coborâte, spre 6 grade, în depresiunile din estul Transilvaniei.

La Bucureşti, duminică, vremea se va menține caldă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în a doua parte a zilei, însă probabilitatea de apariție a ploilor de scurtă durată va fi redusă.

Vântul va sufla în general moderat în prima parte a intervalului, apoi va slăbi treptat în intensitate. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 30 de grade, iar cea minimă va fi de 14...15 grade.

Luni, cerul va avea înnorări și vor fi perioade în care se vor semnala averse și descărcări electrice, în vestul, nord-vestul și centrul țării, local în zonele montane și submontane și pe spații mici în rest, cu o probabilitate mai mare de apariție în sud-vest.

Ploile vor avea și caracter torențial, iar pe spații mici cantitățile de apă ce se vor înregistra vor fi mai însemnate. Vântul va continua să aibă intensificări la munte, cu viteze mai mari în vestul Carpaților Meridionali și în zona Munților Banatului, iar în prima parte a intervalului local și temporar în vest, centru și nord.

Temperaturile maxime se vor încadra între 21 și 31 de grade, iar cele minime între 9 și 19 grade.

La Bucureşti, luni, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 29...30 de grade, iar cea minimă de 14...15 grade.

Ne puteți urmări și pe Google News