Ambasadorul României în Statele Unite, George Maior, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Naționale a României. Maior a făcut apel la solidaritate internațională, indiferent de contextul geo politic.
Redăm mai jos comunicatul lui George Maior cu ocazia Zilei Naționale:
Mesajul Ambasadorului României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, cu ocazia Zilei Naţionale 1 Decembrie este Ziua Naţională a României, ziua în care sărbătorim Marea Unire, ne amintim de sacrificiile făcute de înaintaşii noştri şi privim cu încredere spre anii ce vor urma. La 1 Decembrie 1918 românii au arătat că pot fi artizanii propriului destin, că sunt capabili să-şi urmărească şi îndeplinească idealurile, în favoarea binelui comun. Evenimentul istoric prin care s-a înfăptuit Marea Unire de la 1918 este aniversat de românii din întreaga lume ca un simbol al actului de voinţă al poporului român.
În ziua în care sărbătorim 97 de ani de la Marea Unire, salut contribuţia remarcabilă a întregii comunităţi româneşti din Statele Unite ale Americii la promovarea identităţii şi valorilor româneşti. Parteneriatul Strategic româno-american reprezintă un reper esenţial pentru politica externă, pentru securitatea naţională şi pentru prosperitatea ţării noastre, legătura profundă dintre România şi SUA fiind, dincolo de contactele diplomatice şi politice, un rezultat al interacţiunii umane, al implicării active a comunităţii româneşti din Statele Unite. Astăzi, după135 de ani de relaţii diplomatice între România şi Statele Unite ale Americii, dezvoltarea continuă a relaţiei bilaterale, pe dimensiunile sale esenţiale: securitate naţională, economie, inovaţie, educaţie şi stat de drept, reprezintă una dintre garanţiile cele mai sigure pentru un viitor mai bun al României. Ţara noastră este acum o ancoră de stabilitate în climatul regional de securitate actual, preocupant şi impredictibil, dar şi un partener de încredere al Statelor Unite. Împreună cu dumneavoastră, putem consolida relaţia privilegiată dintre România şi SUA, mai ales pe dimensiunile în care există încă mult potenţial, precum investiţiile americane în România, dar şi cele româneşti în SUA, ridicarea vizelor sau întărirea cooperării pe domeniile educaţiei, ştiinţei şi tehnologiei. Rememorarea momentului de la 1918, al cărui Centenar îl vom aniversa peste puţini ani, precum şi dialogul cu partenerii noştri pe plan internaţional, cărora le exprimăm cu acest prilej calde mulţumiri, alcătuiesc un mesaj de respect, încredere şi convingere în participarea proactivă a României la solidaritatea comunităţii internaţionale, oricare ar fi contextul istoric şi geopolitic. Cu ocazia Zilei Naţionale, accentuez faptul că România transmite un mesaj de unitate în jurul principiilor privind dialogul, înţelegerea reciprocă, încrederea, respectarea pluralismului şi diversităţii, care trebuie să caracterizeze comunitatea internaţională şi de valori din care facem parte. Sub spectrul ameninţării teroriste care loveşte direct în principiile fundamentale ale umanităţii, România şi diplomaţia română reiterează implicarea activă în găsirea de soluţii şi măsuri adecvate pentru soluţionarea eficientă a acestor situaţii de criză. Exprim pe această cale încrederea mea fermă că în ciuda provocărilor dificile din ultima perioadă, în ciuda tragediilor care ne-au lovit, solidaritatea şi unitatea sunt răspunsurile cele mai potrivite pe care le putem avea pentru a-i sprijini pe cei afectaţi şi pentru a schimba lucrurile în bine pentru noi toţi. Vă transmit tuturor cele mai bune urări de bucurie, în prosperitate şi armonie alături de cei dragi. La Mulţi Ani, români! La Mulţi Ani, România!