MESAJUL lui Dragnea pentru Iohannis despre posibile REMANIERI în Guvern
- Ana Petrescu
- 9 iunie 2017, 14:00
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, l-a asigurat vineri pe şeful statului, Klaus Iohannis, că nu se întâmplă nimic în ţară cât timp se află în vizită în SUA şi i-a transmis succes. Liderul PSD a adăugat că ar fi bine ca Iohannis să anunțe Parlamentul în cazul în care își va lua niște angajamente în Statele Unite.
"În primul rând, îi transmit succes în SUA preşedintelui Iohannis, pentru că este important ca preşedintele României să aibă o vizită de succes în America, este important pentru ţară. Dincolo de divergenţele trecute dintre noi doi, dincolo de faptul că suntem adversari politici, România este ţara noastră comună şi este important să aibă o vizită de succes. De asemenea, îl asigur şi direct şi public că nu se întâmplă nimic în ţară atât timp cât este în SUA", a declarat Dragnea, la Palatul Parlamentului,citat de Agerpres.
Reacția lui Dragnea este de fapt un răspuns la o întrebare a jurnaliștilor dacă îi va transmite preşedintelui ceva despre evaluarea miniştrilor.
Liderul PSD a precizat că nu ştie dacă este nevoie ca Iohannis să vină în Parlament după deplasarea în SUA.
"Nu ştiu dacă este nevoie să vină în Parlament preşedintele după această vizită, dar cred că va face publice concluziile discuţiilor şi, eventual, o întâlnire cu liderii politici din ţară, dacă acolo s-a stabilit ceva important. Dacă preşedintele îşi va lua nişte angajamente, e bine să ştim şi noi, pentru că noi va trebui să le punem în practică", a spus Dragnea.
Întrebat despre "criza guvernamentală" din România şi despre faptul că premierul Sorin Grindeanu pare să fi pierdut sprijinul PSD, Iohannis a spus, joi, că este convins că dacă ar fi ceva serios ar fi anunţat despre aceste probleme.
"Am citit în media că au fost anumite abordări în ţară, sunt convins că dacă ar fi ceva serios, ar veni să mă anunţe despre aceaste probleme. Nu pot să spun mai multe pentru că nu am discutat aceste chestiuni. Dar dacă ar fi ceva, probabil ar veni să mă informeze săptămâna viitoare, când voi fi înapoi la Cotroceni", a precizat șeful statului, citat de Adevărul.
Preşedintele Klaus Iohannis, aflat într-o vizită în SUA, a adăugat că va decide atunci când va ajunge în România dacă va promulga sau nu legea salarizării, el afirmând că, deocamdată, "în America se aude că au fost amânate creşterile de salarii" şi nu ştie din ce motiv, dar se va documenta foarte bine atunci când va ajunge în ţară.
"Vă spun un secret - de asta o să mă apuc peste două zile, când ajung acasă şi vă spun atunci ce o să fac. Vă promit că o să vă spun atunci tot ce fac cu legea salarizării. Deocamdată, cel puţin aşa se aude aici, în America, creşterile de salarii au fost amânate, nu ştiu din ce motiv, dar o să mă documentez foarte, foarte bine. Eu cred că ajung acasă când ajunge legea la mine, aşa că putem să avem grijă de toate", a afirmat Klaus Iohannis, la Washington, după întâlnirea cu reprezentanţi ai românilor din SUA.