Mehedinţi: o femeie a murit după ce s-a aruncat din ambulanţă
- Adam Popescu
- 4 iulie 2008, 03:00
O femeie de 54 de ani, din localitatea Branişte, a murit ieri după ce s-a aruncat din ambulanţa cu care era transportată din oraşul Cujmir către Spitalul Judeţean Drobeta-Turnu- Severin.
„Femeia a fost preluată, în urma unei altercaţii, de la Postul de Poliţie Cujmir. În timpul transportului, s-a aruncat din ambulanţă. Pacienta avea probleme psihice“, spune Eleodor Mihuţ, directorul medical al Serviciului de Ambulanţă Mehedinţi. Ieri-dimineaţă, fiul victimei s-a prezentat la postul de poliţie din localitate spunând că, în urma unor certuri în familie, mama sa a spart geamurile de la casă.
„Fiul acesteia a solicitat poliţiei să fie anunţată Salvarea, în vederea transportării femeii la spital. Mama sa era cunoscută în evidenţe cu afecţiuni psihice, pentru care a mai fost internată în unităţi de specialitate“, susţine Karin Sică, purtător de cuvânt al IPJ Mehedinţi.
Potrivit prevederilor legale, poliţia are obligaţia să însoţească un bolnav aflat în evidenţe cu afecţiuni psihice dacă acesta este cunoscut ca fiind periculos sau în momentul în care medicul de pe ambulanţă solicită expres aceasta. Astfel, asistenta medicală Angela Tomulescu susţine că a solicitat un poliţist care să o însoţească până la spitalul din Turnu- Severin, însă poliţia din localitatea Cujmir nu ia oferit niciun ajutor.