În câțiva ani, nu vom mai avea doctori în mediul rural. Semnalul de alarmă este tras de reprezentanții Societății Naționale a Medicilor de Familie. Aceștia susțin că în sute de sate bolnavii nu au unde să meargă la consultății.
Este astfel normal ca în astfel de comunități, văduvite de medicii de familie, să izbucnească focare de infecții, care se răspândesc apoi în toată țara. Pe de altă parte, Ministerul Sănătății a făcut publică Legea vaccinării în care se specifică care sunt responsabilitățile doctorilor în creșterea imunizării populației.
Cel puțin 5.000 de oameni din patru sate depind de un singur cabinet medical, iar 500 de localități sunt în prezent fără medic de familie, cele mai multe fiind în mediul rural, mai ales în zonele defavorizate. Reprezentanții Societății Naționale a Medicilor de Famile atrag atentia ca în 10 ani niciun doctor nu va mai dori să opteze pentru această specializare.
Cel mai mare deficit de doctori este, așadar, în județele din Moldova, dar și în cele din sudul și sud-estul țării. Adică acolo unde a și izbucnit focarul de rujeolă acum doi ani. S-au înregistrat 21 de decese din cauza acestei boli, alți 4000 de pacienți s-au îmbolnăvit, iar infecția continuă să facă ravagii. În mii de cazuri, copiii nu au putut fi imunizati pentru că fie nu s-a găsit vaccinul ROR, fie nu a avut cine să îi vaccineze pe cei mici.