Administraţia de Control al Alimentelor şi Medicamentelor din Statele Unite (FDA) a lansat un advertisment cu privire la administrarea pentru copii a siropurilor de Tylenol, Motrin, Benadryl şi Zyrtec produse în Statele Unite, deoarece acestea sunt, în continuare, considerate nesigure.
Deşi Johnson & Johnson's a retras de pe piaţă loturile considerate nesigure şi susţine că problemele majore au fost înlăturate, FDA continuă să sublinieze necesitatea evitarea folosirii respectivelor medicamente, mai ales în cazul copiilor. „Vrem să ne asigurăm că aceste produse nu vor mai fi folosite de către consumatori”, a spus pentru Reuters Margaret Hamburg, comisar al FDA. „Pacienţii merită medicamente sigure, eficiente şi de înaltă calitate. În prezent, investigăm produsele şi facilităţile asociate abrogării acestora şi, îndată ce vom dispune de informaţii suplimentare, le vom face publice”, au spus oficialii FDA. Inadvertenţe Din testele efectuate asupra Tylenol, Motrin, Benadryl şi Zyrtec s-a observat că unele dintre aceste produse fie conţineau o concentraţie mai mare de compus activ faţă de cât era specificat, fie conţineau ingredinte inactive care nu întruneau condiţiile cerute. Producătorul McNeil Consumer a menţionat că a luat decizia retragerii de pe piaţă ca urmare a consultării cu Administraţia de Control al Alimentelor şi Medicamentelor şi după ce a descoperit deficienţele de producţie care ar fi putut afecta calitatea, puritatea şi eficacitatea medicamentelor. FDA este de părere că unele dintre produse nu respectă standardele de calitate, iar, de aceea, părinţii şi îngrijitorii ar trebui să oprească administrarea lor şi să recurgă la produse ale altor companii farmaceutice, care nu reprezintă un pericol. De asemenea, oficialii avertizează că este contraindicată administrarea la copii a medicamentelor pentru adulţi. Tylenol, Motrin, Benadryl şi Zyrtec produse în Statele Unite au fost retrase de pe pieţele din Jamaica, Republica Dominicană, Canada, Dubai, Fiji, Guam, Guatemala, Puerto Rico, Panama, Trinidad Tobago şi Kuweit.
Scandalul „Tylenol murders" Prezent până nu demult şi în farmaciile din România, Tylenol este un produs antitermic, administrat în special în cazul stărilor febrile. În 1982, în Statele Unite, a izbucnit un scandal de proporţii în jurul acestui produs. Numit „Chicago Tylenol Murders”, scandalul a izbucnit după ce şapte persoane au murit ca urmare a tratamentului cu capsule de Tylenol. Otrăvirea cu respectivul medicament, incident căruia FBI i-a pus numele de cod „TYMURS” a constat în introducerea de cianură de potasiu în compoziţia produsului. Incidentul, a cărui rezolvare nu s-a realizat nici până astăzi, a dus la reforme drastice în ceea ce priveşte ambalarea substanţelor vândute direct în magazine, fără intermediar. Compania Johnson & Johnson's a oferit 100.000 de dolari recompensă celor care pot oferi informaţii cu privire la identitatea acelora care s-au aflat la originea actului considerat terorist. Recompensa nu a fost nici până acum revendicată.