CONGRES. Pacientii cu diabet de tip doi pot atinge valori-tinta ale glicemiei cu ajutorul unor medicamente stimulante de ultima generatie, pe baza de incretine, arata noi studii clinice prezentate ieri si astazi, la Congresul Asociatiei Europene a Diabetului (EASD), de la Amsterdam.
Incretinele, hormoni intestinali rezultati din proteine, sunt produsi de organism dupa ingestia de alimente si au rolul de a creste productia de insulina. Atunci cand organismul nu produce suficienta insulina sau nu stie sa o utilizeze corect, asa cum se intampla la pacientii cu diabet de tip 2, aceste incretine pot ajuta corpul sa se reechilibreze.
„Povestea incretinelor a inceput in 1906, cand pacientilor li s-a dat sa bea extracte intestinale. Experimentele au dovedit ca nivelul glicemiei se imbunatatea dupa aceasta operatiune. A fost insa doar primul pas, urmatorul fiind facut de firmele de medicamente care au dezvoltat molecule performante”, a spus profesorul Michael Nauck, seful centrului Bad Lauterberg, unul dintre cele mai mari spitale de diabet din Germania.