Medic militar. Sursa foto: dreamstime.comCăpitan dr. Sânziana Lovin, medic militar din Iași, a fost găsită spânzurată în locuința sa din satul Breazu, comuna Rediu. Femeia, de 50 de ani, locuia împreună cu fiica sa, în vârstă de 19 ani.
Poliția a deschis o anchetă
Incidentul fost raportat autorităților în dimineața zilei de 27 iulie. Polițiștii de la Secția nr. 8 Poliție Rurală Lețcani au mers la locul faptei și au găsit trupul neînsuflețit al femeii.
„Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au identificat cadavrul femeii, de 50 de ani. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. De asemenea, s-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului”, a anunțat IPJ Iași.
Singura femeie ofițer doctor din Spitalul Clinic Militar Iași
Moartea Sânzianei Lovin a stârnit numeroase reacții atât în comunitatea medicală, cât și în cea militară. Conform unei postări din 2021 a Direcției Medicale a Ministerului Apărării Naționale, căpitan dr. Lovin era singura femeie ofițer doctor din Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Iacob Czihac” din Iași.

Sânziana Lovin. Sursa foto: Facebook/Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Iacob Czihac” Iaşi
Aceasta a devenit medic în 2018, după ce a lucrat anterior ca medic civil. Potrivit apropiaţilor, femeia era o persoană serioasă, profesionistă și foarte implicată în cariera aleasă.
„Mi-am început cariera ca medic civil, optând ulterior pentru activitatea ca medic militar. Am ales această carieră cu convingerea că disciplina, rigoarea și determinarea mă vor însoți pe parcursul activității mele. Îmi place foarte mult ce fac și nu m-aș fi văzut făcând altceva”, declara ea, într-un interviu publicat de Ministerul Apărării, în 2021.
Medicul militar s-a implicat activ în campania de vaccinare anti-COVID
În timpul pandemiei, a participat activ la campaniile de vaccinare organizate în mediul rural, folosind caravanele mobile. „Am ales să mă vaccinez deoarece cred în protecția oferită de vaccin. Este foarte important să rămânem în siguranță pentru noi, pentru familie și pacienții noștri”, spunea medicul militar, la acea vreme.
Poliția a început o anchetă pentru a stabili cauzele incidentului. Investigațiile sunt în desfășurare, iar rezultatul necropsiei va arăta dacă este vorba cu siguranță despre sinucidere.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.