"Nu vreau să dau declaratii despre ceea ce s-a întamplat, pentru că nu vreau să fie interpretate ca fiind presiuni la adresa justiţiei. Nu o să merg nici în cartier (nr. Henri Coandă), din acelaşi motiv. Nu vreau să se considere presiune, ca apoi procuroarea să scrie în referat, la fel ca în cazul lui Nicuşor Constantinescu, că     -'trebuie să fie arestat pentru că a cerut desfinţarea DNA şi ANI", a declarat Mazăre.

Despre cei care l-au susţinut ieri la mitingul din faţa primăriei Constanţa, Radu Mazăre a spus că au făcut un gest senzaţional.

"E senzaţional gestul oamenilor care au venit la primărie. Pentru că a fost făcut de nişte oameni care nu au o cultură foarte mare. Au scris cu mâna lor, au venit în cărucioare. O să merg să le mulţumesc după ce se pronunţă recursul", a mai spus primarul Constanţei.