Măsuri luate de judecători după scandalul violent, cu focuri de armă, din Mamaia

Măsuri luate de judecători după scandalul violent, cu focuri de armă, din Mamaia

Trei bărbați, cu vârste cuprinse între 29 și 43 de ani, au fost reținuți, noaptea trecută, după scandalul cu împușcături, din nordul stațiunii Mamaia, în urma căruia un tânăr de 30 de ani a ajuns în spital, fiind bătut și ulterior călcat de o mașină, iar o femeie a fost agresată. Un al patrulea este cercetat in libertate. Cei trei au fost deferiți magistraților constănțeni care, în urmă cu câteva minute, au refuzat arestarea și au stabilit că toți suspecții sunt puși sub control judiciar. 

Scandalul a avut loc, vineri dimineață, într-un club din nordul stațiunii Mamaia. Două grupări adverse, cu conflicte vechi la activ, se distrau în incinta clubului. La un moment dat, prietena unuia dintre indivizii reținuți ulterior s-a dus la cealaltă masă pentru a vorbi cu un cunoscut, moment în care s-a declanșat cearta. În urma escaladării conflictului, cu riposte de ambele părți, părțile beligerante au ieșit în afara clubului pentru a-și regla conturile.

Trei dintre agresori urmau să plece cu un autoturism BMW însă scandalul a devenit violent după ce unul dintre ocupanți, un tânăr de 30 de ani, care a jignit un rival, a primit un pumn în plină față, fiind doborât fulgerător la pământ. Șoferul care îi aștepta a demarat în trombă, l-a călcat pe cap pe tovarășul lui și a fugit cu mașina fiind urmărit de mai mulți inamici, unul dintre ei fluturând un cuțit. Un alt individ a scos un pistol cu gaze și a tras mai multe focuri alergând după bătăuși.

În scurt timp, locul din fața clubului a fost împânzit de polițiști, jandarmi, criminaliști, echipaje medicale SMURD. Tânărul călcat cu mașina a suferit traumatisme craniene și la picioare, fiind internat la Spitalul Județean Constanța, după ce a fost sedat. La scurt timp de la producerea scandalului cu focuri de armă, și efectuarea cercetărilor care au inclus și verificarea imaginilor surprinse pe camerele de supraveghere din afara clubului, trei bărbați implicați în incident au fost identificați și conduși la audieri. În timpul nopții au fost reținuți.

Șoferul care a fugit cu mașina, N.I.S. un bărbat de 40 de ani, care ulterior a refuzat să sufle în alcooltest și să îi fie recoltate probe de sânge, este cercetat pentru sustragerea de la probe biologice și părăsirea locului accidentului. Al doilea suspect, B.S.,un tânăr de 29 de ani, care a tras cu arma, este cercetat pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uzul de armă fără drept, tulburarea ordinii și liniștii publice și lipsire de libertate în mod ilegal. El a îmbrâncit-o pe tânăra din cauza căreia a pornit scandalul, aruncând-o în mașină. Iar al treilea individ reținut, D.B., de 43 de ani, are în sarcină portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, el fiind cel care flutura cuțitul, tulburarea ordinii și liniștii publice și loviri sau alte violențe.