Împărăția cerurilor se va asemăna cu zece fecioare ieșite în întîmpinarea mirelui, zice Evanghelia lui Matei. Cinci sînt înțelepte, cinci nu au minte.
Fiecare dintre cele zece au luat candele aprinse în mîini în așteptarea mirelui, dar cele cinci înțelepte au luat și untedelemn în vase, iar celelalte cinci, nu. Mirele întîrziind, toate cele zece au ațipit. La miezul nopții ”s-a făcut strigare: Iată, mirele vine! Ieșiți în întîmpinarea lui!”. S-au deșteptat fecioarele și au pregătit candelele întru întîmpinare. Cele fără minte, văzînd că li se sting candelele, au cerut untdelemn celorlalte, dar au primit răspunsul: ”Nu, ca nu cumva să nu ne mai ajungă nici nouă și nici vouă. Mai bine mergeți la cei ce vînd și cumpărați pentru voi”. Acestea au plecat să cumpere untdelemn, mirele a venit și cele prezente ”au intrat cu el la nuntă și ușa s-a închis”. Cînd s-au reîntors cele cinci au spus: ”Doamne, Doamne, deschide-ne și nouă”, iar El le-a răspuns: ”Nu vă cunosc pe voi”. Iar Matei încheie: ”De aceea, privegheați că nu știți ziua, nici ceasul cînd vine Fiul Omului.”
Poate că cele mai însemnate învățăminte de tras din această parabolă sînt cele legate de așteptare, căci, în acest fragment, avem , de fapt, o parabolă a așteptării, așa cum spune Andrei Pleșu. Există și teologi (Joachim Jeremias, de pildă) care văd în povestea celor zece fecioare o parabolă a Parusiei. Cu alte cuvinte, o parabolă în care e vorba despre venirea Lui. Totuși, cum așteptarea ne caracterizează viața, cred că e mai util să aflăm ce e de alfat din povestea celor zece fecioare în privința așteptării. Mai întîi, este de spus că, în formula memorabilă a lui Andrei Pleșu, ”Cel Așteptat vine pe neașteptate”.
Deși pregătite, cele zece fecioare ațipesc și mirele vine pe cînd ele dorm. Obosite de atîta așteptare, fecioarele toate, și cele înțelepte și cele mai puțin, adorm. Oboseala așteptării egalizează, după cum vedem, trăsăturile diferite ale celor care așteaptă – somnul scoate pe oricine în afara timpului așteptării. Asta i s-a și părut important evanghelistului care îndeamnă explicit la priveghi din moment ce nimeni nu știe momentul venirii Lui. Așteptarea trebuie susținută de credință. Vedeți bine, cele zece fecioare sînt convinse că mirele va sosi. Nunta este sigură. Or, tocmai această credință dă așteptării Lui sens.
Mai apoi, este limpede că dintre cei care așteaptă, doar unii au șansa ”nunții”. Ușa se va închide după ce va primi pe toți cei aflați, pregătiți, în fața ei. Iar cei care vor intra sînt cei pregătiți pentru o mai lungă așteptare. Fecioarele cu rezerve de untdelemn sînt înțelepte – ele s-au gîndit că e posibil ca așteptarea să dureze mai mult decît uleiul din candelă și că oprirea așteptării pentru că trebuie procurat ulei ca să se reaprindă candela poate duce la ratarea Întîlnirii. Așadar, așteptarea Lui e continuă și îndelungată. Plasarea în planul continuei Lui așteptări, posibilă doar prin combinația dintre credință și înțelepciune, așa cum vedem, ne ridică într-un alt gen de timp. Părăsirea chiar și vremelnică a acelui plan temporal echivalează cu eșecul întregii așteptări. Ioan Crisostomul pune întrebarea decisivă: cît mai valorează virtutea virginității, pentru fecioarele care nu au putut fi prezente cînd a venit mirele din pricina lipsei untdelemnului? A fi la locul Întîlnirii, la timpul Întîlnirii, iată ce contează în primul rînd. Or, acest moment ține de planul timpului așteptării de care vorebam mai sus. Nu-i bai dacă adormi așteptînd, o voce te va trezi. Grav este să nu mai ai untdelemn în candelă cînd Îl întîmpini.
Recomandările noastre
