Marş antiglobalizare la Londra

Marş antiglobalizare la Londra

Peste 12.000 de persoane participă, astăzi, la un marş antiglobalizare organizat la Londra înaintea summitului G20, informează AFP.

Peste 150 de organizaţii au organizat mitingul denumit "Put people first", care a început înaintea prânzului, la Victoria Embankment, în apropierea cartierului de afaceri al Londrei.

Potrivit unui reprezentant al poliţiei, până în acest moment nu au fost înregistrate incidente în manifestaţia care ar putea deveni cel mai amplu protest desfăşurat la Londra de la cea care viza războiul din Irak. Atunci, aproximativ un milion de persoane şi-au exprimat dezaprobarea faţă de ofensiva americană în Irak.

Mesajele protestatanţilor variază de la criza economică la protejarea mediului înconjurător- "Nu vom plăti noi pentru criza lor", "Gaza: încetaţi blocada", "Clima - urgenţă", "Planeta înaintea beneficiilor" şi "Planificaţi având planeta în gând".

Sursa: Mediafax

Ne puteți urmări și pe Google News