Marș anti-avort la Timișoara

Marș anti-avort la Timișoara

Sute de timișoreni au participat, sâmbătă, la Marșul pentru viață, o acțiune anti-avort inițiată de reprezentanții Bisericii „Sf. Maria Regina Păcii”. Oamenii s-au strâns inițial în fața lăcașului de cult apoi au plecat pe un traseu prin oraș, cu opriri la Catedrala Mitropolitană și Prefectura Timiș.

Manifestanții au pancarte pe care scrie „Vreau să trăiesc”, „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie”, „Ai inimă, spune nu avortului”, „Salvați copiii!”, sau „Femeile merită mai mult decât avortul”.

În România, arată organizatorii acțiunii civice, în perioada 1958 – 2014, s-au efectuat peste 22.638.755 de avorturi, țara noastră aflându-se pe locul doi în lume, după Rusia, în ceea ce privește numărul de avorturi raportat la populația existentă (116,5%).

„Legea avortului este motorul practicii pruncuciderii într-o țară, ea este cea care pervertește mentalitățile și camuflează crima într-un așa-zis drept al femeii. Face parte din strategia promotorilor avortului să publice cifre exagerate despre mortalitatea maternală la avort și despre răspândirea avortului în condițiile ilegalității acestuia – ceea ce știm din mărturia dr.-ului Bernard Nathanson, unul din cei mai mari avorționiști ai lumii, convertit la credință”, transmite preotul Ioan Chișărău, de la Asociația „Darul Vieții” din Timișoara, organizator al marșului, alături de alte culte creștine.

În fața Prefecturii Timiș, manifestanții au cântat și le-au transmis guvernaților mesajul lor anti-avort.

Ne puteți urmări și pe Google News