Mario Fresh, refuzat de o celebră artistă. I-a făcut avansuri degeaba

Mario Fresh, refuzat de o celebră artistă. I-a făcut avansuri degeabaMario Fresh. Sursa foto: Instagram

După separarea de Alexia Eram, Mario Fresh a traversat o perioadă de singurătate, timp în care ar fi încercat să-și refacă viața sentimentală. Una dintre tinerele din lumea mondenă care ar fi primit avansuri din partea cântărețului a fost chiar Erika Isac, cunoscută pentru aparițiile sale excentrice și stilul nonconformist.

Mario Fresh, refuzat de o celebră artistă

Dezvăluirea a fost făcută chiar de Erika în emisiunea lui Cătălin Măruță, acolo unde a fost invitată să participe la provocarea sosurilor picante. Într-un moment de ezitare și jenă vizibilă, artista a fost întrebată dacă vreun bărbat celebru i-a făcut avansuri, iar după câteva clipe de ezitare, a rostit numele lui Mario Fresh.

Erika Isac

Erika Isac. Sursa foto: Instagram

„Mult spus avansuri… Dar da, mai demult, nu foarte recent. M-am gândit dacă să spun sau nu, dar da, a fost Mario Fresh. Nu a fost nimic problematic, doar o tentativă, să zicem”, a spus Erika, vizibil stânjenită de întrebare.

Când a pus ochii Mario Fresh pe Erika isac

Artista a ținut să sublinieze că tentativa lui Mario de a o cuceri a avut loc după încheierea relației acestuia cu Alexia Eram și înainte ca el să se implice într-o nouă poveste de dragoste. Cu alte cuvinte, totul s-ar fi întâmplat într-o perioadă de tranziție din viața cântărețului.

Marea slăbiciune a artistei

Erika a fost întrebată și de care vedetă a fost îndrăgostită în copilărie. Artista a recunoscut că a fost cucerită, la vremea respectivă, de actorul Augustin Viziru. Acesta i-a atras atenția în perioada în care juca în telenovele românești.

„Mi-a plăcut foarte mult, când juca în seriale… Sunt doi frați, Viziru. Unul îl joacă pe băiatul bun și celălalt… Da, băiatul rău. Augustin Viziru!”, a spus artista care a făcut furori cu melodia „Macarena”.

În prezent, Mario Fresh și-a găsit liniștea lângă o altă domnișoară. Și fosta lui iubită, Alexia Eram, și-a refăcut viața. Nu se știu prea multe detalii despre viața sentimentală a Erikăi Isac.