Editura Evenimentul si Capital

Marilen Pirtea: ”Eliminarea Educației fizice la ciclul primar, risc major pentru sănătatea copiilor”

Autor: | | 0 Comentarii | 172 Vizualizari

Ordinul Ministerului Educației Naționale prin care se elimină Educația fizică din planurile cadru aplicabile ciclului primar, până la clasa a patra, este un pericol pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor, sunt de păree, deopotrivă, medici și profesori. Nici politicienii nu stau deoparte de subiect. Liberalul Marilen Pirtea, vicepreședinte al Camerei Deputaților și coordonator al Comisiei de educație a PNL, atrage atenția că România este deja pe locul doi în Europa ca manifestare a obezității infantile, fenomen ce arată cât de multă nevoie au generațiile de copii intrați pe băncile școlii de orele de sport, desfășurate organizat în cadrul școlii.

“Faptul că ministrul Educației a spus că este improbabilă posibila modificare prin Ordin a planurilor cadru aplicabile ciclului primar, sesizând nemulțumirile exprimate în mediul public față de eliminarea orelor de Educație fizică, arată doar faptul că în minister este destul de mult haos pentru ca să nu se știe ce fel de decizii se pregătesc. Nu sunt prea convins, însă, că redactarea Ordinului prin care urma să fie eliminată Educația fizică din planul cadru aplicabil claselor 0-3, este absolut întâmplătoare. Poate că s-a discutat, totuși, la nivel înalt, în MEN, despre o astfel de decizie aberantă, care poate avea efecte complet nedorite pentru sănătatea copiilor din ciclul primar. Nu este de ajuns ca ministrul să afirme că nu va accepta o astfel de modificare, iată că, între timp, încrederea în sistemul de educație a fost diminuată prin vehicularea în spațiul public a schiței de Ordin prin care urma să fie eliminată Educația fizică din grila orelor de bază la clasele mici”, observă deputatul liberal Marilen Pirtea.

“E momentul să afirmăm că sănătatea elevilor depinde foarte mult de tipul de pregătire de care care aceștia beneficiază în școală, iar orele de Educație fizică se află printre cele mai importante forme ale educației complementare și armonioase pe care școala este chemată să o asigure. Prin Educația fizică, desfășurată în cadrul orelor de specialitate, li se asigură elevilor și condițiile pentru dezvoltarea fizică echilibrată, dar și pentru dezvoltarea psihică și mentală. Fără orele de Educație fizică poate deveni riscant să vorbim despre un mediu școlar propice pentru creșterea capacităților cognitive și psihice ale elevilor, mai ales în contextul în care, știm bine, aceștia sunt atenți tot mai mult la ecranele telefoanelor, tabletelor sau consolelor de jocuri. Tot mai multe recomandări specializate fac trimitere la limitarea timpului pe care îl petrec copiii cu jocurile sau navigarea pe terminale electronice, în favoarea activităților mai apropiate de mediul natural, mai sănătoase și mai practice”, subliniază deputatul liberal Marilen Pirtea.

“Toți cei implicați în procesul educativ sunt interesați ca elevii să fie activi și implicați în timpul orelor la care participă, fiind de datoria fiecărui profesor să încerce să apere acele componente ale planului școlar prin care li se oferă elevilor condiții bune de dezvoltare a capacităților fizice și mentale, iar Educația fizică se află, cu siguranță, printre cele mai importante activități școlare utile”, conchide coordonatorul Comisiei de educație a PNL.

Vesti extrem de proaste pentru Elena Udrea! Nu are LINISTE in Costa Rica! Afacerile merg din ce in ce mai PROST, o firma a fost INCHISA

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
11:50 Ultima LOVITURĂ pentru KOVESI! PLÂNGERE PENALĂ de la fosta ȘEFĂ a DIICOT, Alina BICA 11:31 Kovesi, AGENT SECRET?! Ce scrisoare a primit DRAGNEA: „Nu mai este un SECRET” 11:19 Toader a anunţat CEA MAI MARE LOVITURĂ! Mai mare decât OUG pentru Legile Justiţiei. Breaking news în România 10:30 Kovesi ŞI CEL MAI MARE ABUZ din mandatul la DNA. Cine sunt „MÂNJIŢII DE PE LISTA NEAGRĂ”. Breaking news în Justiţie 10:11 Kovesi este devastată. SEMNAL NEGRU de la Bruxelles. N-a fost niciodată în cărţi. Breaking news 18:16 BREAKING NEWS. DEZASTRU pentru KOVESI! Îi FUGE PĂMÂNTUL DE SUB PICIOARE... PRIMELE REZULTATE în procesul de selecție pentru Parchetul European 17:24 Kovesi LOVEȘTE DUR la Bruxelles. Instituțiile europene AU FOST ALERTATE 13:49 Kovesi ARE UN PLAN ASCUNS şi elaborat, cu PUNCT FINAL la Cotroceni. Cine s-ar fi gândit? Breaking news 09:16 Tudose A DEVOALAT MAREA MANEVRĂ de pe axa Dragnea-Toader. CE SE SCHIMBĂ LA DNA? Breaking news 22:49 KOVESI, MITRALIATĂ cu SENTINȚE DEFAVORABILE. Mihaela Iorga Moraru, CONCEDIATĂ ILEGAL! 22:34 „În dosar apare şi numele lui Ţiriac” Breaking news în România. MAI MULTE NUME GRELE sunt implicate 19:42 Date importante din „Dosarul penal Kovesi”. Avionul pentru Popa a costat 130.500 euro, spune Parchetul General 11:59 Să fie acesta SFÂRȘITUL pentru KOVESI? Va fi ANCHETATĂ de CEL MAI MARE DUȘMAN. Cândva a DAT-O AFARĂ, acum s-a întors roata 16:37 KOVESI insistă și declanșează RĂZBOIUL cu Adina FLOREA. Amănunte INCENDIARE 16:20 6 ANI DE ÎNCHISOARE pentru Kovesi, BOMBA ANILOR în Justiţie! Breaking news în România 16:18 BREAKING NEWS. Ce LOVITURĂ pentru KOVESI!... A venit de unde se AȘTEPTA MAI PUȚIN 16:14 BREAKING NEWS: Laura Codruța Kovesi este DĂRÂMATĂ! Chris Terhes, despre candidatura lui Kovesi: Nu este eligibilă! 12:57 VINE APOCALIPSA pentru Dragnea: PSD, în CĂDERE liberă din cauza lui Kovesi! Dezvăluiri în „Telefonul de la ora 9” 11:29 Kovesi și fuga de marile procese de la Înalta Curte. Comentariu de Simona Ionescu