Un mare NECAZ îi paște pe cei care au accesat Start-Up Nation

Un mare NECAZ îi paște pe cei care au accesat Start-Up Nation

Deputatul PNL Dumitru Oprea susține că antreprenorii care şi-au pus speranţele în programul guvernamental Start-Up Nation vor ajunge să suporte un preţ mai mare decât afacerea în sine, din cauza condiţionalităţilor şi birocraţiei programului.

„Eşecul acestei scheme de minimis era un final aşteptat“, susţine parlamentarul ieşean despre Start-Up Nation, care condamnă lipsa de seriozitate a ministrului pentru Mediul de Afaceri, Ilan Laufer, precum şi „minţirea populaţiei prin amânarea plăţilor la nesfârşit“.

„În 2017, programul Start-Up Nation a reprezentat una dintre principalele arme de propagandă ale guvernării PSD-ALDE. A fost folosit pentru a atenua reacția la retorica anti-business a actualei puteri, prin faptul că oferă 40.000 de euro celor care îşi asumă rolul de antreprenori.

Eșecul acestei scheme de minimis era un final așteptat. Dincolo de perdelele de fum lansate de ministrul Laufer, realitatea este sub ochii noștri: abia 145 de firme, din cele peste 4000 selectate în program, au primit banii. Doar atât! Mulţi antreprenori, aflați la început de drum, rămân cu speranţa că, într-o zi, îşi vor vedea recuperate sumele luate cu împrumut de la bănci pentru a demara afacerea. Alţii au renunţat deja la proiecte sau încearcă să le vândă pe site-urile de anunţuri online.

De la bun început, comunicarea informațiilor despre Start-Up Nation a fost una defectuoasă, lansându-se promisiunea unui cadou de până la 40.000 de euro pentru aproape 10.000 de oameni de afaceri. Mulţi români de bună credinţă și-au pus speranțele în aceste fonduri, neștiind că investițiile pe care le-au făcut din fonduri proprii nu vor putea să fie susținute din schema de minimis sau că va trebui să suporte un preț mai mare decât afacerea în sine, din cauza condiţionalităţilor și birocrației programului. Așa încât, deziluziile nu au întârziat să apară.

Concluzia este una: un minister nu poate fi condus doar ca ministrul să aibă cu ce se lăuda în media. Lipsa de seriozitate a ministrului Ilan Laufer, mințirea populaţiei pentru contractarea unor „credite de angajament“ şi amânarea plăţilor la nesfârșit pot afecta, pe termen lung, încrederea antreprenorilor debutanţi în statul român. Iar, pentru ca minciuna să fie dusă la extremă, li s-a promis că, în 2018, celor 700 de milioane prevăzute în buget li se vor adăuga, printr-o rectificare bugetară, diferenţa până la cele 2 miliarde anunțate inițial. Cine s-o mai creadă şi pe asta? 

Încheiem în acelaşi stil sorescian: Au existat numai nişte poveşti frumoase!“, a declarat Dumitru Oprea, într-o conferință de presă.