Marcel Ciolacu despre remanierea guvernamentală: „Va porni de la primul ministru”. Poziția PSD în legătură cu schimbarea miniștrilor
- Ionel Sclavone
- 12 august 2022, 15:41
Eventuala remaniere a miniștrilor din actualul guvern va fi decisă de premierul Nicolae Ciucă. Precizările au fost făcute de președintele PSD, Marcel Ciolacu, în cadrul unei conferințe de presă. Liderul social-democrat a precizat că, deși a avut loc o evaluare a membrilor cabinetului, premierul nu a avansat nici o propunere de schimbare. Pe de altă parte, Marcel Ciolacu a precizat că nu se poate pronunța, acum, cu privire la un eventual ministru PSD pe care Nicolae Ciucă l-ar dori schimbat.
Marcel Ciolacu a vorbit despre o eventuală remaniere a miniștrilor din guvernul condus de Nicolae Ciucă. El a spus că o decizie cu privire la înlocuirea unor membri ai cabinetului va fi luată de premier. Dar, a precizat Ciolacu, acesta nu a avansat, până acum, nici o propunere de acest fel.
„Eu am spus foarte clar, atributul evaluării miniștrilor este în primul rând al primului ministru. Eu sunt doar copreședinte al coaliției. A fost o evaluare a miniștrilor acum o lună și ceva, unde primul ministru nu a venit cu nicio propunere în interiorul coaliției de remaniere. Când va fi cazul unei remanieri, după ce această discuție va porni în primul rând de la primul ministru, sunt ferm convins că nu o ține nimeni secretă. Dar ce am spus foarte clar, și corect, până la urmă, remanierile fac parte din viața politică și viața guvernamentală”, a afirmat Marcel Ciolacu într-o conferință de presă.
Liderul social-democrat a precizat că nu poate spune în acest moment dacă va fi de acord cu propunerile premierului, în cazul în care va avansa numele vreunui ministru PSD.
„Nu știu. Pot să mă repet, dacă nu am fost destul de clar”, a mai spus Marcel Ciolacu.
Ciolacu a comentat criza energetică
În cadrul conferinței, Marcel Ciolacu a comentat situația actuală din România și măsurile ce s-ar impune în contextul crizelor energiei și a gazelor naturale. El a dat vina pe guvernarea PNL pentru situația din prezent, arătând că liberalizare prețurilor la energie s-a făcut haotic și fără instrumente.
„Marea componentă a crizei energetice nu ține de România. Cu adevărat, din inflație, cel mai mult a fost influențată de creșterile... Noi avem o ordonanță de urgență care funcționează și a limitat și la consumatorul vulnerabil: 0,68 și 8. Suntem singurul stat european care ne-am dus și către mediul de afaceri cu aceste facilități. Sunt ferm convins că totul este perfectibil. Cum s-a ajuns știu și eu știţi şi dumneavoastră, a fost o guvernare de dreapta care a dorit să liberalizeze prețurile, lucru de aplaudat, dar nu în acest mod haotic și fără instrumente”, a explicat Marcel Ciolacu.
Liderul PSD a arătat că a fost o greșeală faptul că a fost vândută toată energia produsă pe anul acesta. El a precizat că nu sunt soluții pe termen scurt pentru a rezolva această problemă. Marcel Ciolacu a mai spus, însă, că se prefigurează o serie de modificări legislative, astcfel ca lucurile să se clarifice pe viitor,
„Am avut o discuție de cinci ore împreună cu primul ministru și cu grupul de lucru care deja s-a conturat la nivelul primului ministru și al guvernului. Avem un grup de lucru la Partidul Social Democrat și de acolo am venit cu anumite soluții. În acest moment, sub Secretariatul General al Guvernului, se conturează aceste modificări legislative. Snt vreo trei domenii, vor fi mai multe acte normative, și vom vedea. Cu adevărat prioritatea numărul unu a noastră în acest moment, a Partidului Social Democrat, este să venim cu ceva predictibil, eu îmi doresc până în anul 2025, pe zona de energie”, a declarat liderul PSD.