MApN transmite că, de fapt, două drone rusești au lovit azi-noapte România
- Andrei Arvinte
- 17 ianuarie 2025, 20:36

Ministerului Apărării Naţionale (MApN) a transmis că, după atacul Federației Ruse de la granița României cu Ucraina, din noaptea de joi spre vineri, au mai găsit o zonă în care au căzut fragmente de dronă. Inițial, ei descoperiseră în localitatea Plauru, din județul Tulcea, o zonă de impact.
MApN susține că impactul acestora nu a afectat elemente de infrastructură şi nu au fost produse pagube materiale.
Nu au fost afectate elemente de infrastructură
”În urma cercetărilor din teren au fost identificate două zone în care au căzut resturi de drone de provenienţă rusească de tip Geran 1/2, una între localităţile Ceatalchioi şi Tudor Vladimirescu, iar alta la sud de Chilia Veche.
Impactul resturilor de drone nu a afectat elemente de infrastructură şi nu au fost semnalate pagube materiale. Forţele şi mijloacele MApN vor continua să monitorizeze zona din proximitatea porturilor ucrainene vizate de atacurile Federaţiei Ruse din ultimele zile”, a anunţat Ministerul Apărării.

RO-Alert. Sursa foto: Arhiva EVZ
Atac rusesc în timpul nopții
Locuitorii din județul Tulcea au primit avertizări RO-Alert în noaptea de joi spre vineri, deoarece exista riscul căderii unor obiecte din spaţiul aerian, la graniţa cu Ucraina.
Reprezentanții Ministerul Apărării Naţionale (MApN) au anunțat, în cursul dimineții, că în zona localităţii Plauru din judeţul Tulcea, în apropierea frontierei cu Ucraina, au găsit urme ale unui posibil impact al unei drone. Zona a fost securizată.
”Forţele ruse au reluat seria de atacuri cu drone asupra unor obiective civile şi infrastructură portuară din Ucraina, în dimineaţa zilei de 17 ianuarie, în proximitatea frontierei cu România, în judeţul Tulcea.
Sistemele de monitorizare şi supraveghere ale Ministerului Apărării Naţionale au semnalat încălcări ale spaţiului aerian românesc şi, urmare a acestei situaţii, începând cu ora 1.35, două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române, aflate în Serviciul de Luptă Poliţie Aeriană, au decolat din Baza 86 Aeriană de la Borcea pentru monitorizarea situaţiei aeriene.
Aeronavele au revenit în bază în jurul orei 3.48”, au transmis reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale.