Mangalia: dolari-electorali înaintea alegerilor locale
- Adam Popescu
- 1 aprilie 2008, 03:00
La Mangalia, campania electorală a îmbrăcat forme amuzante: în tot oraşul au fost împrăştiaţi „dolari“ şi „euro“ cu chipurile unor candidaţi la primărie.
Primii dolari lansaţi în circulaţie îl înfăţişează pe actualul edil, Zanfir Iorguş, „bancnota“ având valoarea de un milion de „ciorguşeli“.
A doua tranşă de bancnote apărute sunt cu chipul lui Ion Mincă, liderul PC Constanţa şi soţul Lilianei Mincă, şefa Loteriei Române, şi cu cel al lui Vasile Olan, candidatul PC la Primăria Mangalia.
Cei doi apar ca întemeietori ai „Băncii Naţionale a Contrabandiş tilor din România“.
În plus, sediul mai multor instituţii publice din centrul oraşului au fost împânzite în ultimele zile cu o serie de afişe, unele comice, altele de-a dreptul vulgare.
Niciuna dintre părţile vizate în acest scandal al „valutei“ electorale nu recunoaşte că ar avea vreun amestec în tipărirea fluturaşilor. Însă toate „taberele“ implicate sunt de acord că acesta este numai începutul unei campanii electorale acerbe la Mangalia, acolo unde fotoliul de primar este ocupat de 12 ani de edilul Zanfir Iorguş.