Mănăstire de vânzare în Timiş

Mănăstire de vânzare în Timiş

Un timişean de 55 de ani, supărat că localnicii nu frecventează mănăstirea în care el şi-a cheltuit toată averea, s-a hotărât să o scoată la vânzare.

Intenţia sa a stârnit protestul localnicilor din Ierşnic, care spun că şi ei au investit bani în locaşul sfânt.

Aurel Filip, proprietarul mănăstirii, a dat anunţ la mica publicitate, în ofertă specificându-se că, pe lângă chilii, "la pachet" mai vine şi terenul mănăstirii care are o suprafaţă de două hectare şi jumătate.

Filip a înălţat mănăstirea în urmă cu 12 ani, declarând că a vrut să facă "un bine" localnicilor din Ierşnic.

Acum, el declară că vrea să-şi vândă mănăstirea pentru că a constatat că oamenii "nu o mai vor". Localnicii susţin că în mănăstirea respectivă ar fi fost ţinute şi slujbe, dar reprezentanţii Mitropoliei Banatului afirmă că aceasta nu este un lăcaş de cult.

Timişeanul spune că în urmă cu doi ani a primit o ofertă de cumpărare de 25 de miliarde de lei de la un italian, dar ca a refuzat atunci să facă tranzacţia.

Devenită în ultimul timp loc de pelerinaj pentru credincioşii ortodocşi din Banat, mănăstirea a trezit brusc interesul localnicilor din Ierşnic, care nu sunt de acord ca mănăstirea să fie vândută.

Punctul de vedere al Mitropoliei Banatului este cât se poate de clar. Reprezentantul Arhiepiscopiei Timişoarei a spus că, fiind vorba despre o proprietate privată, din punctul lor de vedere mănăsirea nu există, iar proprietarul nu poate fi împiedicat să o vândă.

"Este vorba de o proprietate privată, avem de-a face cu voinţa unui credincios de a construi o biserică, însă din punct de vedere statutar, canonic, acest lucru nu depinde de Arhiepiscopia Timişoarei. Nu are niciun acord din partea Mitropoliei, nu are niciun act de sfinţire, deci din punct de vedere scriptic ea nu există", a declarat Simion Stana, reprezentant al Arhiepiscopiei Timişoarei.

Aurel Filip susţine că mănăstirea are aprobare de la Sfântul Sinod şi "nimeni nu poate să spună că este căzută aşa".

Preoţii susţin că nu vor să cumpere clădirile, dar nu le refuză dacă acestea sunt donate Mitropoliei.

(17:20)

Sursa:Mediafax

Ne puteți urmări și pe Google News