Sfântul Ioan, Evanghelistul și Teologul, a fost unul dintre cei doisprezece apostoli și unul dintre cei patru evangheliști.

I se spune și „ucenicul preaiubit”, pentru că I-a stat aproape lui Hristos în toate momentele importante, inclusiv pe Golgota.

Ioan a fost de față, împreună cu Petru și fratele său, Iacob, la minunea Schimbării la Față.

La Cinea cea de Taină, Ioan a stat rezemat cu capul pe pieptul Mântuitorului și astfel s-a împărtășit cu Sfintele Taine

Ioan este singurul dintre ucenici care nu a fugit după arestarea lui Iisus și l-a urmat până la picioarele Crucii, împreună cu Maica Domnului.

Atunci, Mântuitorul i-a lăsat-o în grijă pe Preacurata Sa Maică, și, prin aceasta, ne-a făcut pe toți oamenii fii ai Maicii Sale.

„Deci Iisus, văzând pe mama Sa și pe ucenicul pe care îl iubea stând alături, a zis mamei Sale: Femeie, iată fiul tău”. Apoi a zis ucenicului: „Iată mama ta! Și din ceasul acela, ucenicul a luat-o la sine.” (Ioan 19, 26-27).

După Învierea lui Hristos, Ioan a fost primul ucenic care a cercetat mormântul gol.

După moartea Maicii Domnului, Sfântul Ioan a mers la Efes, unde a propovăduit credința în Hristos. Din porunca lui Domițian (81-96), „Apostolul Dragostei” a fost surghiunit în Insula Patmos, unde a viețuit multă vreme. Aici și-a scris Evanghelia, cele trei epistole și Cartea Apocalipsei

Sfântul Ioan este prăznuit pe 26 septembrie, ziua trecerii sale la Domnul, dar și pe 8 mai, când este pomenită minunea de la mormântul său aflat la Efes.

Tradiția Bisericii arată că Sfântul Ioan avea peste o sută de ani când a luat cu sine pe cei șapte ucenici pe care îi avea, și, ieșind din cetatea Efesului, le cerut să sape o groapă în formă de cruce.

Apostolul s-a întins apoi în această groapă și le-a cerut să-l acopere cu pământ.

După o vreme, când ucenicii au deschis mormântul, nu au mai găsit în el trupului sfântului.

An de an, în ziua de 8 mai, o pulbere fină țâșnește din mormânt la suprafață, având proprietăți tămăduitoare pentru trup și suflet. Poporul o numește „mană”.