Prezentatoarea „Buletinului de ştiri“ de la TVR 1 a avut parte anul trecut de un Crăciun minunat. Malvina şi-a petrecut vacanţa împreună cu soţul şi cu mai mulţi prieteni în Statele Unite.
Am ales ca destinaţie Statele Unite ale Americii, mai exact New York, Killington şi Jackson Hole, dar am vizitat şi Bostonul şi câteva state de pe coasta de est. Am plecat împreună cu soţul meu şi cu mai mulţi prieteni. În primul rând, mi-am dorit să-mi vizitez părinţii, care locuiesc la New York, şi în al doilea rând, iarna trecută zăpada a cam lipsit de la noi, dar şi de prin restul Europei, aşa că am ales două staţiuni în care am găsit destulă zăpadă pentru snow-board. O vacanţă minunată Am ajuns acolo pentru prima dată şi recunosc că a fost o experienţă interesantă şi chiar plăcută. Nu aş putea spune exact ce mi-a plăcut cel mai mult, faptul că era o vacanţă de trei săptămâni, că eram alături de cele mai dragi persoane sau că eram poate în cel mai frumos şi magic oraş de sărbători, New Yorkul. Cele câteva zile petrecute în cele două staţiuni montane pe care le-am menţionat au fost minunate, cu vreme excelentă, zăpadă din plin, pârtii bune. În Killington ne-am cazat într-o cabană în mijlocul unei păduri. Iar în Jackson Hole - la River Snake, un resort la baza pârtiei. Localnicii sunt incredibil de amabili, te salută zâmbind: „How you doin’?“ Am fost surprinsă să aflu că până şi taximetristul care ne-a luat de la aeroport ştia multe lucruri despre România şi chiar fusese aici înainte de Revoluţie. Magia New Yorkului Perioada scurtă de timp petrecută la New York şi agitaţia din timpul sărbătorilor nu mi-au permis să vizitez obiectivele pe care mi le-am propus, însă am reuşit să ajung la MoMA, Museum of Modern Art, unde m-au impresionat opera lui Dan Perjovski, dar şi lucrările lui Brâncuşi, situate la etaj cu alţi artişti de vază ai lumii. The Museum of Art and Design merită de asemenea vizitat. Am admirat New Yorkul de la ultimul etaj al Rockefeller Center. Mi-a plăcut magia New Yorkului, mi-a plăcut să mă plimb ore întregi prin Manhattan, mi-a plăcut să văd oameni cu feţe vesele, care par că simt viaţa şi o trăiesc din plin, cu toate că lucrează poate mai mult decât noi, românii. Nu ştiu dacă mi-ar plăcea să trăiesc acolo, dar cu siguranţă este un loc în care mă voi reîntoarce şi pe care nici nu e nevoie să-l mai recomand, pentru că sunt sigură că aceia care au ajuns o dată la New York s-au îndrăgostit deja de această metropolă, iar cine nu, cu siguranţă şi-ar dori să-l viziteze măcar o singură dată. Merită. Un zbor cu noroc Când am plecat din Jackson Hole, începuse să ningă, nu foarte tare, dar atât cât să fie anulate toate zborurile. Mai multe aeroporturi erau deja blocate, dar am avut norocul să plecăm cu ultimul zbor de acolo. După plecarea noastră, nu a mai decolat niciun avion timp de câteva zile. New Yorkul este perfect pentru shopping şi e recunoscut pentru reducerile foarte mari din perioada de după Crăciun. Trebuie totuşi să te înarmezi cu răbdare şi nervi, pentru că este foarte aglomerat, atât pe străzi, cât şi în marile magazine. Ca suveniruri pot spune că mi-am înnoit colecţia de globuri cu câteva piese noi şi interesante. În ceea ce priveşte New Yorkul, cred că acest oraş are să îţi ofere atât de mult din toate punctele de vedere încât nu cred că mă voi plictisi vreodată să-l descopăr... Mi-ar plăcea să mă reîntorc şi în cele două staţiuni montane, deşi sunt foarte multe locuri care merită să le experimentezi, mai ales dacă e vorba de pârtii. CAZARE Snake River Resort
> Considerat unul dintre cele mai bune 10 complexuri hoteliere din Statele Unite, Snake River este combinaţia perfectă între eleganţă rustică şi ospitalitate vestică autentică. > Complexul hotelier este dotat cu sală de fitness, piscină interioară şi exterioară şi saună. Aveţi acces direct spre pârtiile de schi şi puteţi practica mai multe sporturi de iarnă. Preţurile la acest hotel diferă în funcţie de camera aleasă şi variază pentru o cameră dublă de la 300 la peste 1.000 de euro pe noapte. (n.r.)
RESTAURANT Doi dolari hotdogul > La New York îmi place să degust tot felul de mâncăruri, în special în restaurante cu specific chinezesc şi japonez. > Sunt foarte multe locuri unde poţi să te răsfeţi cu o mulţime de delicatese, dar cel mai mult, atunci când merg la New York, îmi place să mănânc la mama acasă. > Un hotdog costă 2 dolari, iar o cola 1 dolar şi jumătate. Acolo poţi însă să mănânci de la câţiva dolari la sute de dolari. Iar dacă vrei să mănânci într-un restaurant celebru aştepţi câteva săptămâni rezervarea. SFATURI Înarmaţi-vă cu un ghid > Trageţi aer în piept, pentru că atunci când veţi ateriza la New York o să vi se taie respiraţia, înarmaţi-vă cu un ghid care să vă îndrume către cele câteva destinaţii pe care nu trebuie să le rataţi. > New Yorkul e plin de simboluri: Statuia Libertăţii, Muzeul Metropolitan, Muzeul Guggenheim, Muzeul de Artă Modernă, Madison Square Garden, Central Park, The Fifth Avenue, Rockefeller Center, Empire State Building, amintirea dureroasă a lui World Trade Center, toate te trimit la marele simbol: New York.