„Vreau să vă precizez că, în cooperare cu structuri din SUA, şi SRI a contribuit la această operaţiune, care se desfăşoară de mai mult timp. Este tot ce pot să vă spun în acest moment. Alte precizări operaţionale sau de altă natură juridică vor fi făcute ulterior”, a declarat Maior, prezent la depunerea de coroane de flori la Monumentul Luptătorului Antiterorist din Capitală, citat de Agerpres.

În ceea ce priveşte tema unor posibile închisori CIA în România, şeful SRI a spus că în raportul SUA nu este menţionat numele ţării noastre. Dosarul pe acest subiect este în curs de soluţionare la Secţia de Urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform procurorului general Tiberiu Niţu.

Procurorii DIICOT au participat împreună cu autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii şi Muntenegru la o operaţiune de amploare în urma căreia s-a reuşit arestarea pe teritoriul statului muntenegrean a membrilor unei grupări care plănuiau livrarea de armament către o organizaţie teroristă, doi fiind români.

„Procurorii DIICOT – Structura Centrală au participat, în cooperare cu Direcţia Generală de Combatere a Criminalităţii Organizate, Serviciul Român de Informaţii, Direcţia Operaţiuni Speciale, împreună cu autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii şi Muntenegru, la o operaţiune de amploare, în urma căreia s-a reuşit arestarea pe teritoriul statului Muntenegru a membrilor unei grupări formate din cetăţeni români şi străini care plănuiau livrarea de armament către o organizaţie teroristă”, se arată într-un comunicat transmis miercuri seară.

Trei bărbaţi, printre care doi români, au fost arestaţi în Europa în această săptămână, fiind acuzaţi în Statele Unite că au conspirat să vândă arme pentru a fi utilizate împotriva americanilor în Columbia. Toţi trei au fost acuzaţi de conspiraţie pentru a ucide ofiţeri şi angajaţi ai Statelor Unite şi de conspiraţie pentru a oferi sprijin material sau resurse unui grup rebel columbian, potrivit actului de acuzare, au anunţat procurori federali din New York miercuri, informează Reuters.

Procurorii i-au acuzat pe Cristian Vintilă, 44 de ani, din România; Massimo Romagnoli, 43 de ani, din Grecia; şi Virgil Flaviu Georgescu, 42 de ani, din România, notează Reuters.

Cei trei ar fi vrut să vândă arme anti-aeronave, arme de foc şi alte elemente grupului rebel columbian FARC pentru utilizarea lor împotriva Statelor Unite, dar afirmaţiile lor au fost făcute de fapt unor surse confidenţiale care lucrează în Administraţia SUA Antidrog, potrivit unui comunicat.