Editura Evenimentul si Capital

Ambasadorul României în SUA, George Maior, PRECIZĂRI IMPORTANTE în cadrul unui scenariu de ATAC asupra României

Autor: | | 4 Comentarii | 5186 Vizualizari

Ambasadorul României în SUA, George Cristian Maior a prezentat, miercuri, procesul decizional în situaţii de criză în cadrul unui scenariu de atac asupra României.

Ambasadorul României a fost invitat principal la cel de-al 7-lea Simpozion anual pentru securitate şi apărare. Evenimentul a fost organizat de către Delegaţia Uniunii Europene în SUA, în parteneriat cu Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale (CSIS) şi a beneficiat de participarea unor senatori americani, oficiali ai Departamentului Apărării din SUA, miniştri din state membre UE, oficiali UE, reprezentanţi ai corpului diplomatic şi ai institutelor de analiză din Washington.

Ambasadorul României a participat la sesiunea cu titlul „U.S., EU, and NATO Reaction to Russian Hybrid Activity” care a fost modelată pe forma unui scenariu interactiv construit în jurul unui stat membru NATO şi UE din sud-estul Europei, supus ameninţării hibride ruse, se arată într-un comunicat al Ambasadei României în SUA.

Scenariul de lucru a vizat o succesiune de evenimente – atac cibernetic asupra sistemului financiar naţional, atac asupra infrastructurii energetice critice, exerciţii militare de amploare în apropierea teritoriului naţional – iar prezentarea ambasadorului României a ilustrat procesul decizional în situaţii de criză la nivel naţional, în cadru bilateral şi în interiorul NATO şi UE, mai precizează comunicatul.

„Ca urmare a provocărilor şi ameninţărilor constante din ultimii ani, apărute în regiunea extinsă a Mării Negre, România a dezvoltat capacităţi şi instrumente naţionale pentru a creşte rezilienţa în flancul sud-estic al NATO şi UE. De asemenea, mecanismele de consultări şi dialog stabilite de România împreună cu aliaţii şi partenerii din NATO şi UE permit o evaluare cuprinzătoare a situaţiei de securitate din regiune, care să conducă la cele mai bune decizii colective de contracarare a ameninţărilor” a precizat ambasadorul român.

În acelaşi timp, George Maior a subliniat necesitatea reafirmării solidarităţii la nivelul NATO şi UE, ca modalitate de descurajare a provocărilor actuale, indiferent dacă acestea survin în sfera armamentelor convenţionale sau decurg din acţiuni hibride.

În cadrul sesiunii, alături de George Maior, Frank Cilluffo, directorul Centrului pentru Securitate Cibernetică şi Naţională din cadrul Universităţii George Washington, a remarcat eforturile României la nivelul serviciilor de informaţii şi resursele investite în asigurarea rezilienţei faţă de noile categorii de ameninţări din zone cibernetică. A mai precizat că reuşitele româneşti plasează ţara noastră printre partenerii privilegiaţi de dialog şi cooperare ai SUA în domeniul securităţii şi al schimbului de informaţii.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
14:02 Înregistrare cu un GREU DIN PSD: „Îl cheamă la DNA să spună că domnul preşedinte…” LA CINE SE REFERĂ? Breaking news 13:08 Războiul dintre Carmen Dan și Gabriela Firea s-a mutat la Parchet! L-a turnat omul primarului pe subalternul favoritei lui Dragnea? 13:07 ATENTAT POLITIC EȘUAT. Cum a reușit Liviu Dragnea să scape dintr-o nouă ambuscadă. Editorial de Dan Andronic. 11:35 SCANDAL MONSTRU în direct la Antena 3. EXISTĂ O CÂRTIŢĂ a SRI? În urma dezvăluirilor, CINEVA DIN PSD poate fi exclus. Alertă în politică 09:10 Dragnea şi Firea AU BĂTUT PALMA ÎN CEx pentru un SCOP COMUN. De abia AZI S-A AFLAT! Funcţie importantă... 09:08 Adevărata bombă de la CEx al PSD? LUI TĂRICEANU NU-I VA PLĂCEA... Breaking news în politică 08:49 Victorie amară pentru Dragnea. Există un SACRIFICIU NEŞTIUT. Puciştii vin puternic pe turnantă. NEWS ALERT 08:44 Contribuția noului Binom SRI – Parchetul General la rămînerea lui Liviu Dragnea în fruntea PSD. Gândul lui Cristoiu 08:43 Şi totuşi, FIREA L-A ÎNVINS PE DRAGNEA înainte de CEx. Avem un nou NR. 1 ÎN PSD. Breaking news 17:07 DEZVĂLUIRI incendiare din CEx al PSD. Momentul de COTITURĂ care l-a SALVAT pe Liviu Dragnea de la debarcarea din PSD 13:46 DRAGNEA anunță REMANIEREA: „Nu trebuie să rămână în GUVERN” 13:39 Dragnea A PĂŢIT-O RĂU! SĂ FIE MÂNA PUCIŞTILOR? Numai la asta nu se aştepta şeful PSD... Breaking news politic 12:25 „Problema PSD ului și a lui Dragnea nu este CORUPŢIA, ci PROSTIA ajunsă chiar la rang de VIRTUTE” 12:16 Trădare în CEx al PSD? Declaraţii incendiare ale lui Marian Oprişan: „NU MOR DE DRAGUL LUI DRAGNEA” Breaking news 10:22 Scandalul din CEx ajunge la acuzații grave. Cine din PSD dă de băut PROCURORILOR pentru a scăpa de DOSARE de evaziune FISCALĂ? Alertă 10:22 Previziunea lui ION CRISTOIU despre CEx PSD: „Se va SFÂRȘI prost” 10:21 Firea a aflat detaliile murdare din CEx al PSD. Dragnea va lovi năprasnic, dar ADEVĂRATA BOMBĂ vizează două nume din Guvern 10:20 Băsescu îl face pe Dragnea cu ou și oțet: Atât de nociv încât până la sfârşitul anului va trebui să plece 09:07 DECLARAȚII la ieșirea de la ȘEDINȚA CEx. FIREA: „S-a CERUT EXCLUDEREA mea” 09:05 Dragnea A CÂŞTIGAT LUPTA DIN CEx al PSD! Declaraţia care spune totul. Breaking news-ul anului în politică

Articole salvate