Maia Sandu pune capăt valului de critici. Ce va face cu premiul de 30.000 de euro
- Maria Dima
- 9 februarie 2024, 13:07
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat ce va face cu premiul de 30.000 de euro primit la Timișoara. Ea a precizat că, deocamdată, banii nu i-au fost transferați.
Maia Sandu tranșează discuțiile legate de premiul primit la Timișoara. Reamintim că, pe 13 ianuarie, președintele Republicii Moldova a primit ”Premiul Timișoara pentru valori europene”. Distincția, instituită de Primăria Timișoara în 2023, chiar în anul în care orașul a deținut statutul de Capitală Culturală a Europei, a fost însoțită de o recompensă de 30.000 de euro.
Recompensa a stârnit un val de dezbateri și critici în Republica Moldova. La aproape o lună de la eveniment, Maia Sandu a anunțat ce va face cu banii.
„Premiul este un premiu oferit pentru valori europene. Membrii juriului sunt oameni respectați, pe care eu îi respect și de aceea și am acceptat acest premiu. Banii nu au ajuns, în momentul în care o să avem o claritate cui merge această donație, pentru că va fi făcută o donație către o organizație de caritate sau o organizație care se ocupă de problemele unei sau altei categorii de cetățeni. Atunci o să anunțăm și unde merg acești bani. Dar, deocamdată, banii sunt în continuare la Timișoara”, a declarat Maia Sandu, la TV Moldova 1.
Maia Sandu: Nu este primul premiu pe care îl primesc
Președinta a mai subliniat că nu există o problemă de legalitate dacă acceptă premiul bănesc, lucru confirmat și de Centrul Național Anticorupție:
„Nu suntem noi primii și nu suntem ultimii. Și apropo, nu este primul premiu pe care eu îl primesc. A mai fost un premiu acum doi ani și premiul oferit de o organizație din Norvegia și acel premiu a fost donat iarăși pentru o organizație care se ocupă de probleme de sănătate ale copiilor. Au mai fost și alte premii. Nu există o problemă de legalitate”.
Valul de critici a plecat de la Moscova
Președintele Republicii Moldova a mai spus că valul de critici legat de acest subiect a pornit din Moscova și a ajuns în Republica Moldova prin intermediul unor „slujitori ai Kremlinului”.
„A pornit discuția reprezentanta Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse și e clar că a încercat să pornească un val de denigrare. S-au găsit reprezentanți sau slujitori ai Kremlinului și pe aici care au preluat cu plăcere această discuție.
Nu este un lucru ilegal. În momentul în care banii vor ajunge aici, o să spun și cine sunt beneficiarii, deci la cine vor ajunge acești bani. E firesc să existe o discuție, doar că nu este bine atunci când se insinuează, atunci când se aduc acuzații nefondate în situația în care banii sunt încă la Timișoara, aici acuzațiile curg gârlă”, a mai spus Maia Sandu.