În statul Virginia, în Statele Unite, Liceul Heritage experimentează încă de la începutul anului școlar cu o aplicație care urmărește cea mai mică mișcare a elevilor care doresc să părăsească sala de clasă pentru a merge oriunde: la cabinetul medical, la director și chiar și în baie.

Un software nou este responsabil de această supraveghere, foarte rău văzută de elevi și de părinți.
Inițiatorii au invocat scuza care apare cel mai des în sălile de clasă.

Fie pentru a evita un curs prea plictisitor, fie pentru a nu fi scos la tablă: pauza pentru a merge la toaletă.

Heritage High Shcool a decis să folosească astfel un software numit e-Hallpas.

Această aplicație urmărește mișcarea elevilor de liceu atunci când merg la toaletă, dar și în infirmerie, biroul de conducere sau alte locuri din campus.

Colectează date de unde se află fiecare astfel încât administratorii înregistrați să poată urmări istoricul solicitărilor.

O solicitare prin intermediul aplicației se face astfel: direct în sala sa de curs, elevul scrie motivul deplasării sale și localizarea sa și trimite o solicitare profesorului său.

Dacă acceptă, elevului i se permite să se ridice din bancă și din acel moment începe să funcționeze un cronometru. Nu se va opri până când elevul nu va reveni la clasă, scrie Ouest-France.

Elevii au lansat o petiție împotriva acestui nou sistem de supraveghere: „credem că este o încălcare a vieții private și nu ar trebui să fie pusă în aplicare”.

În timp ce protecția datelor în Statele Unite este o problemă majoră, Eduspire Solutions, compania care comercializează e-Hallpass, spune că aplicația este deja folosită în „sute de școli din Statele Unite”.

Brian Tvenstrup, președintele Eduspire Solutions, explică că sistemul „își propune să urmărească elevii în caz de urgență, să reducă vandalismul și să combată absenteismul. „

Te-ar putea interesa și: