MAI în dispută cu polițiștii. Cum lucrează șefii de post
- Petrisor Cana
- 19 februarie 2018, 16:19
MAI a transmis un mesaj, ca urmare a numeroaselor semnale transmise de sindicate, care susțin că posturile de poliție rămân pustii după ora 16.00, în care susține că Poliția nu lucrează doar până la acea oră, „așa cum s-a încercat să se inducă în mod fals, în opinia publică”. Oficialii de la Interne susțin că este o situație cu care MAI se confrunta și până acum iar în fiecare localitate din mediul rural, după programul de lucru, intervențiile se asigură pe principiul „cel mai aproape de locul evenimentului intervine”.
MAI a anunțat că unele precizări „având în vedere unele materiale jurnalistice prezentate în ultimele zile”.
Astfel, de-a lungul timpului, indiferent de numărul de angajați pe care Poliția Română i-a avut la dispoziție, posturile de poliție comunale nu au avut niciodată program non-stop.
„Așadar, această situație a existat chiar și atunci când Poliția Română nu se confrunta cu acest deficit mare de personal și indiferent de acordarea sporului de 40%.”, se arată în comunicatul MAI.
MAI transmite că, în comunicările publice făcute până acum, s-a precizat că activitatea de poliție nu se întrerupe după programul de lucru de 8 ore și că s-a încercat să se inducă în mod fals, în opinia public că Poliția lucrează doar până la ora 16.00.
„Faptul că un post de poliție comunal își închide activitatea după programul de lucru nu înseamnă că serviciul polițienesc este suspendat până ziua următoare”, susțin oficialii MAI care mai arată că în fiecare localitate din mediul rural, după programul de lucru, intervențiile se asigură pe principiul „cel mai aproape de locul evenimentului intervine”.
Organizarea acestei intervenții, după orele de program, este atributul șefilor unităților teritoriale ale Poliției Române, acest lucru realizându-se prin constituirea de patrule cu polițiști din cadrul mai multor structuri (posturi de poliție comunale, secții de poliție rurale, etc.).