Mai cumpărăm nişte rachete de la americani

Mai cumpărăm nişte rachete de la americani

Compania de armament Raytheon a primit din partea US Air Force două contracte, în valoare de 659,9 milioane de dolari, pentru livrarea în România şi în alte ţări a unor sisteme de rachete aer-aer şi a unor echipamente de testare

“Compania Raytheon (...) a primit un contract în valoare de 634.204.347 de dolari pentru producţia Lotului 31 al Sistemelor avansate de rachete aer-aer cu rază medie de acţiune (AMRAAM). Contractul este pentru producţia de rachete de tip AMRAAM şi a pieselor componente. Sistemul AMRAAM include rachetele, piese şi echipamentele telemetrice. Sistemele vor fi fabricate în Tucson, Arizona, urmând să fie finalizate pe 31 ianuarie 2020”, informează Departamentul american al Apărării într-un comunicat postat pe site-ul instituţiei, citat de Mediafax.

“Acest contract implică vânzări de echipamente militare în străinătate, în Japonia, Coreea de Sud, Maroc, Polonia, Indonezia, România, Spania, Turcia, Bahrain şi Qatar”, precizează Pentagonul.

În plus, compania Raytheon a primit un contract în valoare de 25.766.768 de dolari, adiţional unui acord semnat anterior (FA8675-15-C-0022), privind instrumente speciale şi echipamente de testare, pentru Loturile 28-30 ale Sistemelor AMRAAM. “Acest contract implică vânzări de echipamente militare în străinătate, în Norvegia, Japonia, Coreea de Sud, Maroc, Australia, Marea Britanie, Polonia, Indonezia, România, Spania, Turcia şi Qatar”, mai menţionează Pentagonul.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News