Mafia, afectată de criza financiară

Mafia, afectată de criza financiară

Mai multe organizaţii mafiote au început să resimtă efectele crizei economice.

Numeroşi membri ai grupurilor mafiote din Japonia şi Italia au început să ceară ajutoare de şomaj sau chiar pensii de invaliditate.

Cosa Nostra a redus sumele acordate membrilor săi. Astfel, potrivit presei din Peninsulă, cei din ierarhiile inferioare, care câştigau până de curând peste 3.000 de euro pe lună, primesc acum numai 500 de euro, iar un şef de clan câştigă de până la zece ori mai puţin faţă de înainte. 

Şi organizaţia japoneză Yakuza, considerată una dintre cele mai bogate grupări criminale din lume, este puternic afectată de criza financiară. Sumele colectate din taxele de protecţie sunt din ce în ce mai mici, iar concesionările de contracte au dispărut.

Cifra anuală de afaceri a organizaţiei depăşea chiar suma de 11 miliarde de euro anual. 

Mai mulţi dintre cei 90.000 de membri cer asistenţă socială statului, susţinând că nu îşi mai pot găsi un loc de muncă. Statul japonez a plătit deja ajutoare în valoare de trei milioane de euro.

Ne puteți urmări și pe Google News