MAE, REACȚIE DE ULTIMĂ ORĂ, după accidentul cu români din Germania! Demersuri ÎN REGIM DE URGENȚĂ

MAE, REACȚIE DE ULTIMĂ ORĂ, după accidentul cu români din Germania! Demersuri ÎN REGIM DE URGENȚĂ

Ambasada României la Berlin a anunțat, luni, că urmărește îndeaproape evenimentele legate de accidentul rutier produs în Germania, în urma căruia au fost implicați mai mulți cetățeni români.

„Misiunea diplomatică a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale în vederea obținerii unor informații cu privire la cetățenia, identitatea și starea victimelor. Până în acest moment, ambasada nu a fost notificată de către autoritățile locale cu privire la acest accident și nici nu a primit solicitări de asistență consulară”, precizează MAE.

Ministrul Afacerilor Externe amintește că românii afectați pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al ambasadei: + 49 30 21239555, +49 30 21239514, +49 30 21239516, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau la numărul de urgență al ambasadei: +49 16 090884680.

„Ambasada României la Berlin monitorizează cu prioritate situația și menține legătura cu autoritățile locale, fiind pregătită să acorde asistență consulară, în limita competențelor legale”, mai precizează MAE.

Accidentul grav de circulație, în care au fost implicați români, a avut loc în nord-vestul Germaniei. Șapte persoane au fost rănite.

Accidentul s-a produs în zona Cappeln, după ce mașina în care se aflau victimele a intrat în plin într-un camion, în urma unei depășiri periculoase.