Madonna debutează ca regizor la Berlinală

Madonna debutează ca regizor la Berlinală

Madonna a anunţat că va fi prezentă la Festivalul de Film de la Berlin, care va avea loc în perioada 7-17 februarie, anunţă cotidianul „Bild“, subliniind că „Germaniei îi revine onoarea de a sărbători debutul cântăreţei ca regizoare“.

Regina muzicii pop va ajunge la Berlin pe 15 februarie, în a doua săptămână a festivalului, iar colaboratorii ei au anunţat că diva, care va veni cu un avion particular, îşi va prezenta, la „Zoo Palast“, în aceeaşi zi, primul său film, „Filth and Wisdom“. Pentru realizarea acestui film, cântăreaţa, care a cochetat şi cu actoria, a preluat pentru prima dată funcţia de regizor.

Madonna a câştigat până acum experienţă doar în faţa camerei de filmat, fie în videoclipuri, fie ca actriţă. Deşi a jucat în mai bine de douăzeci de producţii de televiziune şi cinema, printre care „Evita“, „Four Rooms“ sau „Body of Evidence“, succesul Madonnei în actorie este serios pus la îndoială de critică.

Comedie gipsy-punk

Filmul „Filth and Wisdom“, din a cărui distribuţie fac parte actorii Stephen Graham („Snatch“), Richard E. Grant („Gosford Park“) sau Ade („Casino Royale“), va avea premiera mondială la „Berlinală“, urmând să fie prezentat la secţiunea „Panorama“. De asemenea, în comedia Madonnei vor evolua şi membrii formaţiei ucraino-americane Gogol Bordello, cei care au acompaniat-o pe Madonna pe scenă în timpul recitalului din cadrul concertului „Live Earth“ organizat la Londra în 2007.

Trupa de muzică gipsy-punk a concertat până acum de două ori şi în România. Eugene Hutz, solistul formaţiei Gogol Bordello, se bucură chiar de unul dintre rolurile principale în pelicula Madonnei. Muzicianul şi-a mai demonstrat priceperea pe platoul de filmare şi în alte producţii, precum ar fi adaptarea pentru marele ecran a romanului de succes al autorului american Johanthan Safran Foer: „Totul e iluminat“.

Guy Ritchie, oaspete de onoare

La Berlin, Madonna va veni împreună cu soţul său, regizorul britanic Guy Ritchie, care este realizatorul unor filme de succes, precum „Snach“ sau „Lock, Stock and Two Smoking Barrels“. Cea mai cunoscută cântăreaţă a lumii, cu vânzări de peste 335 de milioane de albume, a filmat comedia (de 81 de minute) anul trecut în Londra, oraşul în care trăieşte de câţiva ani. Succesul filmului, la care artista italo-americană speră, va fi sărbătorit în clubul „Bangaloo“ din capitala germană. Madonna va părăsi oraşul în aceeaşi seară.

Ne puteți urmări și pe Google News