Mădălina Manole, "înviată" pentru bani şi audienţă

Mădălina Manole, "înviată" pentru bani şi audienţă

Rudele cântăreţei, scindate în două tabere, alimentează, prin înţelegeri sau contracte, câştigurile a două televiziuni importante din România, Pro TV şi Antena 1.

Familia Mădălinei Manole, divizată şi fiecare având "cartierul general" în câte un post important de televiziune, a continuat în crescendo să umfle ratingurile şi buzunarele posturilor implicate, mergând până la a face înţelegeri sau contracte pentru a vinde această poveste.

După ce şi-au adus reciproc felurite acuze, taberele s-au luat la întrecere care prezintă cele mai sordide detalii cu privire la caz. Punctul culminant a fost înregistrat ieri după-amiază, când soţul cântăreţei, Petru Mircea, se afla la Pro TV, în platoul lui Cătălin Măruţă, pentru a prezenta în exclusivitate partea a doua a scrisorii de adio a Mădălinei Manole. Între timp, părinţii artistei erau în platoul emisiunii "Acces Direct", difuzată pe acelaşi tronson orar de Antena 1, unde reluau detalii din viaţa de soţie nefericită a fiicei lor.

Cât se câştigă din publicitate

Posturile care îşi dispută conflictul dintre cele două părţi, Antena 1 şi Pro TV, sunt câmpurile de bătălie a celor implicaţi, care spun că sunt mânaţi de acelaşi ţel: reabilitarea imaginii Mădălinei.

Antena 1 admite că are o "înţelegere" cu familia cântăreţei. "Nu e un contract, e doar o înţelegere cu producătorii", spune Elena Prodan, reprezentantul postului, în timp ce soţul Mădălinei, care este angajat al Pro TV, insistă că este vorba de un act semnat.

După ce părinţii Mădălinei au atacat toată săptămâna trecută fie de acasă, fie din platou, la emisiunea "Acces Direct", Petru Mircea a punctat decisiv, marţi după-amiază, la emisiunea "Happy Hour", moderată de Cătălin Măruţă, cu scrisoarea de adio tocmai găsită şi prezentată, de dragul audienţei, în două tranşe.

Dacă, în prima sa zi de emisie, Măruţă a fost spulberat în audienţe (de părinţii Mădălinei, care erau la Antena 1), deşi îl avea invitat pe primul bărbat din lume care a născut, lucrurile s-au inversat marţi seară, când scrisoarea lui Petru Mircea s-a dovedit de neînvins.

Deşi preţurile au scăzut considerabil din cauza crizei, sumele plătite pentru publicitatea pe acest segment orar la o emisiune care face 4,7 puncte de rating sunt, în continuare, destul de mari. Calculate estimativ, în pauza publicitară, un spot de 30 de secunde ar putea costa până la 700 de euro. La aproximativ 40 de spoturi, înseamnă cam 30.000 de euro din publicitate.   Potrivit estimărilor Pagina de Media, la ratingul realizat marţi de emisiunea lui Cătălin Măruţă, încasările din publicitatea pot fi estimate la 30-35 de mii de euro, iar, în ceea ce priveşte Antena 1 acestea se ridică la 18-20 de euro. „Happy Hour a înregistrat, marţi, o medie de 680 de mii de telespectatori în mediul urban, ceea ce înseamnă un rating de 6%. În ceea ce priveşte Acces Direct, numărul celor care au urmărit emisiunea a fost de 300 de telespectatori din mediul urban, adică un rating de 2,6%”, spune Petrişor Obae, editorul paginademedia.ro.

INTERVIU

Petru Mircea: "Părinţii Mădălinei au un contract cu Antena 1"

Cu părinţii Mădălinei Manole este greu de vorbit, având în vedere relaţia normată, contract sau înţelegere, cu Antena 1, pe care toată lumea o invocă ridicând din umeri. Este un contract de exclusivitate, spun apropiaţii, aşa că părinţii îşi exprimă părerea doar la postul din Băneasa.

Soţul Mădălinei Manole, Petru Mircea, este deja sub contract cu postul de la care contraatacă, Pro TV, la care lucrează de câţiva ani, ca inginer de sunet. Şi contractul său este de exclusivitate. Ştirile sunt lansate la Pro TV şi sunt, ulterior, preluate de restul presei. Dar Petru Mircea nu e izolat.

Contactat de EVZ chiar înainte de a intra în platou la Măruţă, ieri după-amiază, Petru Mircea i-a acuzat pe părinţii Mădălinei că încearcă să obţină nişte bani punând încă o dată pe tapet moartea fiicei lor.

În ceea ce-l priveşte, însă, s-a disculpat, încercând să se prezinte drept victima unor dezinformări, practic obligat să răspundă de dragul adevărului.

EVZ: Aţi anunţat existenţa casetei video de adio a Mădălinei. Prin contract sunteţi... să zicem înclinat... să o prezentaţi la Pro TV? Unii ar putea crede că vi s-au oferit bani pentru o asemenea exclusivitate... Petru Mircea: Tot felul de nenorociri. N-am altfel de contract. Bani? Doamne fereşte! Ştiu că părinţii au contract de exclusivitate cu cei de la Antenă. Nu ştiu câţi bani primesc, nu mă pot pronunţa, nu-mi pot da seama, chiar n-are importanţă, dar dacă puteţi verifica...

Ştiţi că părinţii vor să vă dea în judecată pentru prejudicierea imaginii Mădălinei... Nu ştiu cine a prejudiciat mai mult când au spus că a fost damă de companie. Să facă ce vor, trăim într-o ţară liberă. Mâine (n.r. - azi) duc filmul la Parchet.

Aceasta era una dintre acuzaţii, că în loc să predaţi filmul autorităţilor, îl păstraţi. Eventual pentru a-l difuza la televiziune.Autorităţile ştiu despre film. Din punct de vedere juridic, totul e gata. Există o anchetă. Acuzaţiile care mi se aduc ar trebui în primul rând verificate.

Cum aţi găsit filmuleţul? Când? Marţi dimineaţă. Mă rugase Măruţă să aduc nişte filmări. Într-o primă etapă n-am mai vrut, că n-am mai avut stare să umblu printre ele. Nimeni nu înţelege acum cât de greu poate să-mi fie. Apoi am căutat şi le-am găsit pe acestea.

Ce face copilul? E cu dv.? Copilul e bine. E cu mine. Nimeni nu-şi pune problema că acest copil va trăi o dramă, drama copilului care va creşte fără mamă. Pe nimeni nu interesează acest lucru, toţi sunt interesaţi numai de mizerii, că doar trăim în România. Eu n-am vrut să ies, ei au ieşit primii cu acuzaţii, deşi acum neagă. Istoricul o arată, oricine poate verifica, o să vadă clar că ei au ieşit primii cu acuzaţii în presă. Asta demonstrează că nu au valoare.

A trebuit să ies şi eu, pentru că, la un moment dat m-au acuzat că tac. La noi asta e, primează ce simte, ce crede opinia publică. În condiţiile în care ancheta este în desfăşurare... Nu mai există respect pentru nimic... nici din partea presei. Văd că nici legea nu amendează lucrurile astea. Trebuie să stau să îndur şi acuzaţii, şi jigniri, şi ameninţări.

Cine v-a ameninţat? Tatăl său... Că mă strânge de gât ca pe un şarpe, chestii de genul ăsta. Am primit ameninţare directă la adresa mea.

Mai sunt şi vorbe la furie...Ştiu, e adevărat şi aveţi dreptate, dar totuşi un om îndurerat, şi mai ales un părinte, nu ştiu dacă se poate comporta în halul ăsta, mai ales că nu au niciun fel de suport, de dovadă care să le susţină acuzaţiile. Şi, oricum, dacă aveau nişte bănuieli, nişte certitudini, mai mult dovezi, calea cea mai bună era să meargă la Parchet, la Procuratură, la Criminalistică să le spună: "Măi oameni buni, uitaţi ce credem noi, uitaţi ce am văzut noi, în data cutare, am fost, am văzut, ajutaţi-ne".

Îi bănuiţi de vreun interes? Da, înţeleg că e vorba de bani, dar totuşi... Ştiţi ce se întâmplă? Ei, toată viaţa au fost nu ajutaţi, ci susţinuţi de Magda, financiar. OK, pot să înţeleg, e normal să-ţi mai ajuţi părintele, să-i mai renovezi casa, una-alta, dar să-i susţii efectiv financiar şi ei să se lase în seama ta aşa, ba chiar să şi ceară bani, aşa, tot timpul..

Nimeni nu-şi poate imagina ce-a trăit Magda, din punctul ăsta de vedere, până la 43 de ani. Şi, cu atât mai mult, neavând o relaţie normală cu mama ei...

Dar dv. de ce aţi prezentat scrisoarea Mădălinei la Măruţă? Pentru că-i pune într-o altă lumină, într-o lumină proastă pe părinţii ei, pentru că Magda, în hârtia asta, spune, printre rânduri, exact ce simţea. Pe părinţii ei îi numeşte "părinţi", iar pe părinţii mei îi numeşte "mama şi tata". Nu ştiu dacă va sesiza cineva aspectele astea. Şi scrie acolo, cu majuscule:"Ai mei scumpi părinţi să-l iubească mult pe Puiu". Mai mult nu pot spune acum.

Nu ştiu ce să înţeleg. Asta trebuie analizat. Multe ies la iveală, multe nu pot fi spuse. Lumea a înţeles de ce i-a ascuns Magda toată viaţa. A încercat să-i ridice şi pe ei cumva, le-a făcut onoare, oferindu-le calitatea asta de "părinţi ai Mădălinei Manole".

La un moment dat Mădălina cerea ca micuţul să stea şi cu dv. şi cu socrii. O să respectaţi? N-am cum să respect asta, acum, în condiţiile în care sunt ameninţat, acuzat pe nedrept de cele mai mari orori şi nenorociri, condiţii în care se spun numai minciuni, chiar şi despre viaţa Magdei.

Magda s-a căsătorit cu Georgescu din dragoste, nu din interes. Nu a fost o profitoare, nu a stat cu Georgescu 15 ani doar din interes. Magda nu s-a căsătorit cu un compozitor celebru, ei au făcut carieră împreună, o ştie toată lumea, a fost destinul, a fost alipirea perfectă din punctul ăsta de vedere. Cum să spună minciuna că i-ar fi spus Magda tatălui ei "hai că-l iau pe ăsta că n-am găsit unul şi frumos, şi talentat, şi tânăr"? Cum să spună un părinte aşa ceva despre copilul lui? Nu aveţi idee ce am eu în suflet.

REŢETA SUCCESULUI

"Televiziunile o fac doar pentru bani. Lumea înjură, dar se uită"

Potrivit analistului media Bogdan Ghiu, scopul unei astfel de emisiuni este unul singur: ratingul. De altfel, chiar şi Măruţă admitea, în emisiunea sa de marţi, în timp ce citea scrisoarea de adio a Mădălinei Manole, că ratingul este marele rege.

"Oamenii înjură, dar se uită", spune specialistul, care subliniază că emisiunile de tipul "Happy Hour" sau "Acces Direct", "gustate puţin dimineaţa şi puţin după-amiaza, nu sunt nimic altceva decât echivalentul tabloidelor". Tocmai de aceea, directorii de programe şi patronii de presă sunt absolut focalizaţi pe toate programele din jurul prime-time-ului. ”Subiectul Mădălina Manole va mai rezista o perioadă şi va face rating atât timp cât părţile implicate vor avea ce să spună”, apreciază el.

"Televiziunile îşi fac treaba. Trebuie să spunem că Pro TV-ul a adus acest format de televiziune cum este «Acces Direct» sau «Happy Hour», cu bunele şi relele lor. În condiţiile în care pentru acest segment orar nu există publicul care produce bani, emisiunile trebuie adaptate la context. Astfel, la ora la care sunt difuzate cele două emisiuni, publicul este feminin sau dominat de caracteristici feminine. Înjură, dar se uită. O sinucidere va face rating întotdeauna, mai ales când este vorba despre o vedetă. Este slotul acela de două ore de după-amiază care este menit să atragă publicul care se crede serios şi care se doreşte atras pentru mai târziu. De fapt, acest public nu se mai uită. După aceste emisiuni închide televizorul, spune Bogdan Ghiu.

ANALIZĂ

"Este genul de casetă pentru care o televiziune ar plăti sume importante"

Scrisoarea de adio a Mădălinei Manole, găsită de soţ din întâmplare, a fost prezentată în două ediţii ale emisiunii "Happy Hour".

La sfârşitul primei ediţii, în cursul căreia Petru Mircea a precizat că a găsit şi o casetă video în care fosta sa soţie îşi lua adio, cei de la Pro TV au promis că vor difuza şi aceste imagini, "imediat după ce vor fi văzute de poliţie".

"E genul de casetă pentru care o televiziune ar plăti zeci sau poate sute de mii de euro", spun specialiştii media, mai ponderaţi decât presa tabloidă care anunţa, zilele trecute, că, pentru a-l avea în platou la Măruţă pe americanul Thomas Beatie, bărbatul care a născut de trei ori, Adrian Sârbu a plătit ameţitoarea sumă de un milion de dolari.

Realizatorul emisiunii "Happy Hour", Cătălin Măruţă, respinge din start ideea cumpărării filmărilor cu Mădălina de către MediaPro. "Postul Pro TV nu îşi plăteşte invitaţii şi, cu atât mai mult, nu dă niciun ban pentru această filmare, cum nu a plătit nici apariţia televizată a lui Thomas Beatie, aşa cum a scris presa", susţine Măruţă.

Surse din alte televiziuni susţin că măcar exclusivitatea ar putea fi garantată de contractul pe care fostul soţ al cântăreţei îl avea cu televiziunea în cauză.

ANTENA 1. Eugenia şi Ion Manole, părinţii Mădălinei, la "Acces Direct"

"Nu uita de contul în euro"

Cea de-a doua parte a scrisorii de adio a Mădălinei Manole a ajuns, ieri, la publicul interesat de dramă, deşi avea concurenţă cu noile dezvăluiri pe care părinţii ei le făceau la Antena 1. Ultima parte a "testamentului de suflet" pe care Mădălina Manole l-a lăsat soţului ei, Petru Mircea, îl îndeamnă pe acesta să vândă totul, dacă este cazul, dar să le asigure copilului, fratelui şi cumnatei o viaţă decentă.

"Vinde tot ce se poate vinde. Teren, casă, orice, dar numai să rămână bani pentru pui mic, pentru şcoli, pentru Marian (n.r. - fratele Mădălinei) şi pentru Mihaela (n.r. - cumnată)" Mădălina Manole

PRO TV. Petru Mircea, soţul artistei, contraatacă la Pro TV

"A fost mereu preocupată de cei din jurul ei. Pentru ea astea au fost cele mai importante lucruri, ca aceia din jurul ei să fie bine", interpretează Hanibal Dumitraşcu, psihologul prezent în platou, spusele Mădălinei.

"Sunt de neiertat", îşi continuă scrisoarea Mădălina. "Mă gândesc la voi toţi, dar şi la ce să fac să nu mai fiu! Pui mic să rămână o perioadă la Botoşani, cu mama şi tata! Poate mă va ierta, mai târziu! Când va fi mare, Puiucu meu, ai grijă de tot, atât cât poţi! Nu uita de banii de la *** în cont euro. Şi ai mei scumpi să mă ierte, atât pot să gândesc, am ajuns aici numai din vina mea. Şi să-l iubească mult pe Puiu, rămâne sufletul meu. Pentru tot ce a făcut pentru mine, pentru sufletul lui."

La finalul emoţionantei lecturi, Petru Mircea a anunţat că astăzi va prezenta, la Măruţă, jurnalul Mădălinei Manole. În acest timp, pe postul concurent, Ion şi Eugenia Manole povesteau cum, de fiecare dată în care îşi vizitau fiica, ginerele activa alarma, astfel încât ei să nu se poată plimba în voie prin casa din Otopeni.

"Fiecare se regăseşte în această dramă"

"Predilecţia publicului pentru astfel de subiecte este explicată din punct de vedere psihologic prin aceea că fiecare se regăseşte, într-o anumită măsură, în evenimentul respectiv. Simte, nu neapărat conştient, că este vorba despre el, că i s-ar putea întâmpla şi lui", explică psihologul Anca Munteanu. (Au contribuit Alis Lupu şi Loredana Toma)

  • Cine ne sunt vedetele?

Ne puteți urmări și pe Google News