Macron: Lukașenko trebuie să plece. Nu e clar unde, când și cum
- Tudor Borcea
- 29 septembrie 2020, 07:39
Președintele Franței se duce pentru două zile în Lituania, unde se află în prezent în exil liderul opoziției din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, care așteaptă multe de la Uniunea Europeană în lupta sa democratică.
„Este clar că Lukașenko trebuie să plece”, a afirmat Emmanuel Macron în acest weekend, în Journal du dimanche, scrie Liberation. În schimb, nu este clar unde, când și cum.
Strategia preconizată de președinte, în ajunul unei vizite oficiale în Lituania (unde s-a refugiat Svetlana Tihanovskaia, liderul opoziției din Belarus), pare să se bazeze pe bunăvoința lui Vladimir Putin, din moment ce „Rusia are o relație foarte strânsă cu Belarusul”.
„Se pare că am vorbit cu Vladimir Putin chiar în ziua în care îl primea pe Lukașenko la Soci, i-am spus că Rusia are un rol de jucat, iar acest rol poate fi pozitiv, dacă îl determină pe Lukașenko să respecte adevărul urnelor și să elibereze prizonierii politici. Asta a fost acum două săptămâni, nu mai suntem în situaţia de atunci”.
O luare de poziţie târzie, la șapte săptămâni după alegerea frauduloasă a lui Aleksandr Lukaşenko, pe 9 august, dar „foarte apreciată” de Svetlana Tihanovskaia, care speră să se întâlnească cu șeful statului francez în timpul acestei vizite.
Lukașenko îl consideră pe Marcon „imatur”
„Acum trebuie să discutăm despre organizarea de noi alegeri”, a declarat aceasta pentru Libération. „Sperăm că Franța va avea curajul să facă presiuni asupra lui Lukașenko pentru a elibera prizonierii politici, care nu ar trebui să facă obiectul negocierilor”.