Consumator Nescafe: "M-au anunţat că am câştigat după o lună"
- Adam Popescu
- 3 august 2010, 11:07
Un tânăr participant la o campanie Nescafe spune că a fost anunţat că a câştigat 1.000 euro mult după terminarea promoţiei, când aruncase dovezile.
Daniel D., un bucureştean în vârstă de 26 de ani, obişnuieşte să bea zilnic Nescafe 3 în 1. Aşa că, în momentul în care Nescafe a lansat un concurs, n-a ezitat să participe. Mai ales că era un concurs simplu.
Tot ce trebuia să facă era să trimită codurile trecute pe pliculeţele de nes pe care le cumpăra. Eforturile bărbatului au fost recompensate cu 1.000 de euro, însă anunţul că a câştigat a venit la multe zile după terminarea concursului, atunci când Daniel nu a putut arăta pliculeţele care conţineau codurile câştigătoare, condiţie obligatorie pentru ridicarea premiului, fiindcă le aruncase.
Rezerva ghinionistă
"Am trimis foarte multe SMS-uri. După 20 de zile de la terminarea campaniei, mama a aruncat pliculeţele de cafea. Două zile mai târziu, am fost contactat de către cei de la Nescafe să-mi spună că am câştigat 1.000 de euro, dar pentru a intra în posesia premiului trebuia să le arăt pliculeţele. Din moment ce în regulament scrie că extragerile se fac zilnic, nu înţeleg cum am ajuns să fiu declarat câştigător după 20 de zile de la terminarea concursului. Cei de la Nescafe mi-au spus că eu sunt o rezervă, că acela care câştigase iniţial nu întrunise condiţiile din regulament. Nu trebuia, oare, ca în regulament să fie specificat faptul că după încheierea concursului validarea câştigătorilor poate dura chiar şi câteva luni? E corect cum au procedat cei de la Nescafe?", întrebă Daniel.
Nescafe: "Am respectat condiţiile din regulament"
Reprezentanţii firmei Nescafe spun că au respectat toate condiţiile trecute în regulamentul concursului.
"Câştigătorii desemnaţi au fost contactaţi telefonic de cinci ori în termen de trei zile lucrătoare, în intervale de timp diferite (art. 11.6 ). Conform secţiunii 9.12 din regulament(carese găseşte pe site-ul promoţiei), pentru fiecare premiu au fost extrase şi 25 de rezerve, care urmau să fie luate în considerare în cazul în care unii dintre câştigători nu puteau fi validaţi pentru că nu respectau cerinţele din regulament, printre care este inclusă şi prezentarea ambalajului original care conţine codul declarat câştigător (secţiunea 10 - Condiţii de validare)", explică oficialii firmei Nescafe.
Câştigătorii sunt notificaţi şi validaţi, conform art. 11.9 din regulament, în termen de maximum cinci zile lucrătoare de la data constatării neîndeplinirii de către participantul iniţial extras a condiţiilor din regulament.
"Pentru a acorda şanse egale fiecăruia dintre cei 26 de participanţi (un câştigător + 25 de rezerve) aflaţi în situaţia de a fi potenţial validaţi pentru fiecare premiu, Nescafe a acordat un termen de cinci zile lucrătoare din momentul în care sunt anunţaţi că sunt câştigători (art. 11.9), pentru a putea prezenta toate documentele necesare validării. Daniel D. e una dintre rezervele unui premiu şi a fost contactat după ce câştigătorul iniţial şi alte trei rezerve nu au fost validate deoarece nu întruneau condiţiile din regulament", conchid oficialii firmei Nescafe.
"Nu trebuia, oare, ca în regulamentul concursului să fie specificat faptul că, după încheierea extragerilor, validarea câştigătorilor poate dura chiar şi câteva luni?“, DANIEL D., reclamant
CE SPUN SPECIALIŞTII
Reclamaţi la Protecţia Consumatorilor
Reprezentanţii organizaţiilor care se ocupă de protecţia consumatorului spun că, pentru a putea ridica premiul, ar trebui să puteţi dovedi că acele coduri de bare transmise către comerciantul care a organizat concursul au fost luate de pe pliculeţele care se află în posesia dumneavoastră.
"În lipsa acestor pliculeţe nu aveţi cum să obţineţi acel premiu. În principiu, puteţi reclama problema către comisariatul local pentru protecţia consumatorilor", spune Elena Moise, avocat al Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor.