Drama unui tânăr român, bătut de o bandă criminală în Spania. Și-a revenit din comă după doi ani
- Iulia Moraru
- 4 iunie 2023, 20:48
Un tânăr român în vârstă de 25 de ani, originar din Abrud, județul Alba, aflat într-un spital din Spania, a reușit să iasă din comă după aproape doi ani. În iulie 2021, acesta a fost victima unei violente agresiuni din partea mai multo tineri.
În data de 25 iulie 2021, viața lui Alexandru Andrei Ioniță s-a schimbat radical. La vârsta de 23 de ani, tânărul a fost brutal bătut de un grup format din 16 persoane, dintre care opt erau minori. Bătaia l-a băgat direct în comă, iar medicii au fost rezervați cu privire la șansele sale de supraviețuire.
Începând de atunci, mama băiatului nu s-a despărțit de el nicio clipă. A dormit alături de patul fiului său în spitalul Cruces, iar apoi în sanatoriul Gorliz, până când au reușit să obțină o locuință socială, special adaptată nevoilor lui Alex.
Revenirea miraculoasă a unui tânăr român după doi ani de comă
După aproape doi ani, femeia își regăsește zâmbetul și este extrem de bucuroasă să vadă progresul fiului ei, care a reușit să facă primii pași cu ajutorul unui cadru. „Ziua în care l-am văzut stând din nou în picioare a fost cea mai fericită zi din viața mea”, a spus femeia.
Recuperarea tânărului este un proces îndelungat, dar face progrese. În prezent, el nu poate vorbi sau mânca singur și se deplasează într-un scaun cu rotile. Mișcările sale sunt limitate, dar când este întrebat cum se simte, ridică ușor brațul stâng și încearcă să-l miște într-o mișcare de fluturare, strângând pumnul. Deoarece nu poate articula cuvinte, răspunde prin mișcarea capului.
În urma incidentului, au fost arestate 16 persoane, dintre care opt adulți și opt minori. Aceștia fac parte în mare parte din banda de tineri cunoscută sub numele de „Los Koalas”, care este implicată în numeroase agresiuni și alte infracțiuni.
Familiile agresorilor, obligați să-l despăgubească pe tânărul român
În luna decembrie a anului 2022, șase dintre cei opt minori implicați în acest act de agresiune au fost condamnați de către un tribunal pentru minori pentru tentativă de omor calificat.
Ceilalți opt tineri, care erau majori la momentul incidentului, încă așteaptă să fie judecați. În total, minorii și familiile lor sunt obligați să plătească despăgubiri în valoare de 821.900 de euro către Alex și părinții săi, precum și 10.000 de euro fiecărui părinte, potrivit El Correo.