Lupta contra Ebola este departe de a fi încheiată, estimează ONU

Lupta contra Ebola este departe de a fi încheiată, estimează ONU

Africa de Vest nu a reuşit încă să scape de Ebola şi comunitatea internaţională trebuie să-şi continue eforturile contra epidemiei, a estimat vineri şeful Misiunii ONU pentru combaterea Ebola (UNMEER), Anthony Banbury, citat de AFP.

Banbury, care se află la conducerea UNMEER încă de la crearea acesteia în septembrie, va părăsi sâmbătă Accra, unde se află sediul agenţiei, urmând să fie înlocuit de Ismail Ould Sheikh Ahmed (Mauritania).

''Cred că mobilizarea şi-a arătat roadele, dar încă avem un drum lung de parcurs. Este vorba de o lupta dificilă şi nu ştim ce ne rezervă viitorul'', a declarat şeful UNMEER într-o conferinţă de presă desfăşurată la Accra.

UNMEER a fost creată pentru a coordona lupta contra epidemiei de Ebola în cele mai afectate trei ţări (Liberia, Sierra Leone şi Guineea), fiind prima misiune pe teren a ONU consacrată specific unei crize de sănătate publică.

Ne puteți urmări și pe Google News

Numărul deceselor cauzate de epidemia de febră hemoragică Ebola în Africa de Veste se ridică la 7.890 dintr-un total de 20.171 cazuri înregistrate în Liberia, Sierra Leone şi Guineea, potrivit celui mai recent bilanţ publicat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, pe 28 decembrie.