În ședința de judecată din data de 6 august, magistratul căruia i se repartizase aleatoriu contastația lui Lucian Onea s-a abținut, astfel încât cauza a fost reprogramată pe data de 14 august.

Pe data de 18 iulie magistrații ICCJ au hotărât instituirea controlului judiciar pe numele lui fostului procuror șef al DNA Ploiești Lucian Onea.

„Inculpatul Onea Lucian Gabriel trebuie să respecte următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să informeze de îndată judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei;

c) să se prezinte la organul desemnat cu supravegherea sa, respectiv Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova – Biroul Supravegheri judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;

d) să nu părăsească ţara decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată;

e) să nu ia legătura cu inculpatul Negulescu Mircea, cu persoana vătămată Ghiţă Sebastian Aurelian şi cu martorii Cosma Vlad Alexandru, Suciu Mihai şi Petran Ioan şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale;

f) să nu exercite profesia de procuror;

g) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme”.

Foștii procurori Mircea Negulescu și Lucian Onea de la DNA Ploiești au fost trimiși în judecată de Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) pentru represiune nedreaptă. De numele lor se leagă delațiuni scrise la dictare, martori inventați „din pix” și probe falsificate în timpul unei anchete al cărei scop nu era aflarea adevărului, ci punerea sub acuzare cu orice preț a lui Victor Ponta, Sebastian Ghiță, precum și a cât mai multor persoane din cercul lor. În acestă cauză era vizată și fosta șefă a DNA Laura Codruța Kovesi, pentru complicitate la represiune nedreaptă, deoarece a sprijinit acțiunile celor doi, însă partea ei de dosar a fost disjunsă de procurorii SIIJ.

Dosarul Ponta-Blair era miza „unității de elită” în care lucrau Mircea Negulescu, zis „Portocală” și șeful acestei structuri, Lucian Onea. Sintagma citată a fost aleasă chiar de Laura Codruța Kovesi cu referire la DNA-Ploiești.

Victor Ponta, Sebastian Ghiță și Vlad Cosma au dezvăluit cum „i-au lucrat” procurorii DNA-Ploiești în dosarul în care fostul premier urma a fi dat pe mâna justiției pentru folosire a influenței în scopul de a obține foloase necuvenite, iar fostul deputat – pentru spălare de bani.

Pe scurt, în Dosarul Ponta-Blair DNA Ploieşti susținea faptul că Ghiţă ar fi finanţat cu 220.000 de euro vizita în România a fostului premier britanic Tony Blair în 2012. Scopul vizitei era cel de a-i crea imagine şi capital politic lui Victor Ponta, pe atunci lider PSD, în contextul alegerilor europarlamentare şi generale din acel an. În schimbul „foloaselor necuvenite”, Ponta l-ar fi lăsat pe Ghiţă să candideze din partea PSD.

La începutul anului trecut, Vlad Cosma a dat pubicității mai multe înregistrări audio făcute în sediul DNA Ploiești, Sebastian Ghiță a făcut o serie de dezvăluiri, iar Victor Ponta a confirmat într-o declarație din care rezultă că „Dosarul Ponta-Blair” a fost unul inventat.

În primul rând, dosarul a fost construit în jurul unui denunț scris „la dictare”. Mai exact, doi procurori (Mircea Negulescu, Alfred Savu) și un ofițer de poliție judiciară (Mihai Iordache) au stat în fața lui Vlad Cosma și s-au întrecut în a-i dicta ce să scrie, în așa fel încât acuzațiile să fie cât mai credibile.

„Le-am spus foarte clar că nu-l cunosc pe Tony Blair, că nu știu dacă s-a întâlnit cu Victor Ponta, dar mi s-a spus că trebuie să semnez o declarație și cred că în urma acelei declarații a pornit tot acest dosar”, explica Vlad Cosma în momentul în care a dat publicității înregistrarea. Reproducem un fragment:

„Negulescu: Ce mai, …I-am zis şi lui Lucică (n.r. – Onea), ne jucăm cu mintea lui. Am un fetiş cu el (n.r. – Ghiţă). Deci, scrie așa…

Savu: Precizez că, în perioada premergătoare campaniei şi imediat după, am asistat…sau imediat după, da? Cum să zicem? La începutul campaniei electorale…

Negulescu: În mod direct şi personal am asistat.

Savu: Păi, nu, că acuma zice….de el.

Negulescu: Am asistat la o discuţie, da?

Savu: …purtată între Ponta Victor Viorel şi Sebastian Ghiţă Aurelian…

Negulescu: …care….să-i asigure consultanţă şi sprijin logistic.. care candida la acea dată, în acea perioadă… pentru funcţia de …

poliţist DNA Mihai Iordache: …preşedinte al României.

Negulescu: …preşedinte al României …în luna noiembrie 2014. (…)

Savu: Din discuţiile avute în perioada campaniei electorale, am aflat … Ghiţă Sebastian Aurelian îi asigură sprijin financiar lui Ponta Victor Viorel prin plata mai multor servicii în timpul campaniei respectiv….să zicem: afişaj electoral…”.

 

Te-ar putea interesa și: