Lovitură pentru procurorul "Portocală"! Anchetatorii l-au pus sub acuzare
- Andi Miron
- 13 noiembrie 2019, 22:25
Fostul procuror Mircea Negulescu, cunoscut și sub numele de „Procurorul Portocală”, nu a scăpat de acuzațiile de falsificare de probe nici cu noul executiv la butoane. Acesta a fost pus sub acuzare astăzi, de Parchetul General.
Parchetul General - Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) l-a pus sub acuzare miercuri pe procurorul Mircea Negulescu, în dosarul 427/P/2014.
Dosarul se judecă la Tribunalul Prahova, este deschis pe numele fostului deputat Vlad Cosma și are ca obiect o evaziune fiscală săvârșită în campania electorală a USL din anul 2012.
Mircea Negulescu, acuzat de cercetare abuzivă
Potrivit anchetatorilor, „Portocala” l-a acuzat pe Vlad Cosma pe nedrept, folosind probe falsificate, 3 martori protejați cu identitate dublă. Astfel, anchetatorii au stabilit că Mircea Negulescu a săvârșit infracțiuni precum: cercetare abuzivă, represiune nedreaptă și influențarea declarațiilor.
În prezent, pe masa anchetatorilor se mai găsesc și alte dosare care-i au în vedere pe Mircea Negulescu, cât și pe Lucian Onea - fost șef al DNA Ploiești.